Rugby: Sâmbătă, pe Arena Zimbrilor, CSM Știința Baia Mare vs. Steaua București - Ziarul de Maramures

Rugby: Sâmbătă, pe Arena Zimbrilor, CSM Știința Baia Mare vs. Steaua București

SuperLiga de rugby va găzdui sâmbătă, 12 iunie, două dintre meciurile etapei cu numărul opt, scrie CSM Știința Baia Mare.

În primul joc al antepenultimei runde, începând cu ora 10.00, la Malul Mării, ultima clasată A.C.S.Tomitanii Constanța va primi vizita ocupantei locului patru C.S.Dinamo București, în timp ce de la ora 12.00, Arena Zimbrilor va găzdui confruntarea dintre primele două clasate, campioana en-titre C.S.M.Știința Baia Mare respectiv liderul la zi Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.

Duelul din nordul țării va putea fi urmărit atât din tribunele Arenei Zimbrilor (în limita a 575 de spectatori), precum și pe postul public de televiziune T.V.R.1 Datorită problemelor medicale apărute în lotul studenților clujeni, duelul de duminică dintre C.S.Universitatea și Sport Club Municipal Timișoara se va amâna pentru ziua de 7 august 2021.

Duelul de tradiție al rugby-ului românesc dintre C.S.M.Știința Baia Mare și C.S.A.Steaua București va fi oficiat la centru de bucureșteanul Vlad Iordăchescu, secondat la cele două tușe de Radu Petrescu și Cristian Șerban ambii din capitală. Arbitrul numărul patru este Teodor Buzatu din Baia Mare, în timp ce observator din partea Federației Române de Rugby va fi prezent băimăreanul Nicolae Frîncu.

Clasament
1.C.S.A.Steaua București 7 6 1 0 298-117 30
2.C.S.M.Știința Baia Mare 7 5 0 2 279-146 26
3.C.S.S.C.M.Timișoara 7 4 1 2 239-129 23
4.C.S.Dinamo București 7 4 0 3 273-208 20
5.C.S.Universitatea Cluj 7 1 0 6 151-310 5
6.A.C.S.Tomitanii Constanța 7 0 0 7 107-437 0

Alin Boțioc

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!