Restanțele salariale au fost închise. CS Minaur Baia Mare îi mulțumește primarului Cătălin Cherecheș - Ziarul de Maramures

Restanțele salariale au fost închise. CS Minaur Baia Mare îi mulțumește primarului Cătălin Cherecheș

Clubul Sportiv Minaur Baia Mare îi mulțumește primarului municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș pentru eforturile pe care le face în vederea susținerii singurului club din Europa care are ambele echipe de handbal, masculin și feminin, în Cupele Europene. Susținerea domnului primar Cătălin Cherecheș este apreciată la justa sa valoare de toate persoanele angrenate în bunul mers al Clubului Minaur.

Ne bucurăm să avem un astfel de susținător, care își dorește performanță nu doar în handbalul românesc și international, ci și în fotbal. Echipa noastră, care la ora actuală este în Liga a 3-a, face eforturi susținute pentru a performa, pentru a ajunge la un nivel cât mai înalt și este la un pas de Liga a 2-a.

Referitor la problemele financiare cu care se confruntă sportivii Clubului Minaur facem precizarea că domnul primar Cătălin Cherecheș a aflat de toate aceste aspecte. Domnia sa, a avut discuții cu jucătorii și va face tot posibilul să se păstreze nivelul de performanță.
Facem precizarea că o parte din restanțele salariale au fost închise datorită proiectului inițiat și susținut de domnul primar Cătălin Cherecheș. Menționăm că destabilizarea a apărut în luna noiembrie a acestui an când, Consiliul Local Baia Mare a dat un aviz nefavorabil proiectului care viza rectificarea bugetară pentru Clubul Minaur.

Meciurile în care sunt angrenați sportivii noștri sunt meciuri extrem de grele, susținute cu echipe valoroase, atât din țară cât și din străinătate. Performanțele Clubului Minaur sunt recunoscute peste hotare și considerăm că nu ar trebui să existe niciun impediment în buna desfășurare atât a antrenamentelor, cât și a meciurilor sportivilor noștri, care fac cinste nu doar municipiului Baia Mare, ci și țării noastre.

CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!