PNL PSD AUR PSD
American Councils for International Education anunță deschiderea sesiunii de preînscriere pentru bursele Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2025-2026 - Ziarul de Maramures

American Councils for International Education anunță deschiderea sesiunii de preînscriere pentru bursele Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2025-2026

Ambasada Statelor Unite în România, Ministerul Educației din România și American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) invită liceenii cu cetățenie română să se preînscrie la Programul FLEX 2025-2026.

PNL

Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2025-2026. Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al 9-lea an de existență în România, este GRATUITĂ. În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawaii, Iowa și Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.

PSD

Ce este Programul FLEX?

FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 31-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2024-2025, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană și va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.

Aplicațiile online se vor deschide în luna August 2024, însă în acest moment elevii interesați pot completa formularul de preînscriere pentru a primi actualizări despre program și a nu rata lansarea înscrierilor oficiale pentru bursa FLEX 2025-2026.

Completarea acestui formular nu presupune automat înscrierea elevilor în cadrul procesului de selecției pentru bursa FLEX.

Formularul de preînscriere este disponibil aici: https://ais.americancouncils.org/flex.

Armand, bursier în Visalia, Statul California, 2021-2022: ”Cea mai bună oportunitate de a crea conexiuni de lungă durată cu persoane din fiecare colț al lumii, oportunități nelimitate pentru a-ți dezvolta abilități pe care nu știai ca le-ai putea avea, toate acestea în timp ce te distrezi, răsplătești comunitatea și devii un cetățean internațional, cu o rețea plină de oameni de pretutindeni, și un simț multicultural dezvoltat.”

Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email [email protected] și pe site-ul romania.americancouncils.org.

FLEX România

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!