Administratorul Public al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Bogdan Ștețco, și Directorul Executiv al Organizației de Management al Destinației Județene Maramureș, Paul Habina, au răspuns invitației Asociației Europene pentru Interpretarea Patrimoniului – Interpret Europe de a participa la conferința internațională dedicată “Planificării interpretative a siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO: Rezultate și lecții învățate”.
Evenimentul, desfășurat în mediul online în data de 12 decembrie 2023, a fost dedicat specialiștilor în planificarea interpretativă care au absolvit cursul de planificare a patrimoniului mondial organizat de către Interpret Europe sub patronajul Biroului Regional UNESCO pentru Știință și Cultură în Europa. În decursul celor trei ani, organizatorii cursului au format 42 de manageri și specialiști în interpretare la nivel european, instruiți pentru a explora impactul transformator pe care interpretarea patrimoniului îl are asupra turismului și al comunităților.
Interpretarea patrimoniului, bazată pe valori, s-a materializat în soluții specifice pentru șase situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO, din cinci țări europene diferite. Autorii celor șase studii au fost invitați să-și prezinte planurile de interpretare ca exemple de bune practici în cadrul evenimentului. Dr. Roxana-Talida Roman, consilier în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Maramureș, a prezentat în premieră națională planul de interpretare al obiectivului UNESCO Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Rogoz, parte a bunului serial Biserici de lemn din Maramureș.
Autoarea a vorbit despre modul în care acest plan de interpretare este un document de management strategic integrat care valorifică resursele culturale în beneficiul comunităților locale.
“Legenda bisericii de lemn ce îmbrățișează pământul este un bastion de spiritualitate în calea uitării, ce înglobează sinergii de oameni și locuri unite prin timp de filon mitic. Promovarea unui model de management demn de un astfel de sit trebuie, fără urmă de dubiu, să creeze un ecosistem sustenabil de patrimoniu cultural bazat pe interpretare. Este de o importanță fundamentală ca managementul sitului UNESCO să depășească limitările derivate din disocierea dimensiunii culturale a patrimoniului de nevoile comunității locale, luând în considerare și dimensiunea economică și socială a acestuia, într-o abordare holistică. Acest plan de interpretare încadrează situl UNESCO drept punct de convergență al economiei locale și transformă interpretarea patrimoniului în motorul de dezvoltare al întregii zone etnografice adiacente. Laitmotivul acestei demers este fundamentat în baza convingerii că promovarea patrimoniului cultural survine în mod natural atunci când acesta are un rol concomitent pozitiv și activ în societate. Un astfel de obiectiv poate fi atins doar prin crearea unei relații de reciprocitate între patrimoniul cultural și comunitatea locală aferentă, care se traduce într-o interacțiune viabilă din punct de vedere economic pentru ambele părți”, a afirmat Talida Roman în prezentarea sa.