Vernisajul expoziției “Cămașa maramureșeană, măiestrie și simbol” - Ziarul de Maramures

Vernisajul expoziției “Cămașa maramureșeană, măiestrie și simbol”

În data de 4 octombrie a avut loc vernisajul expoziției “Cămașa maramureșeană, măiestrie și simbol” / “Sulle scIE delle tradizioni popolari del Maramureș: la simbolistica della camicetta femminile”, într-un loc plin de istorie, la Castelul D’Albertis Museo delle Culture del Mondo din Genova.

Monica Mare, directorul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, împreună cu Ana Maria Nagy, curatorul expoziției, au prezentat publicului român și italian unicitatea universului culturii tradiționale românești, exprimat prin tezaurul de costume populare, fotografii și simboluri și i-au îndemnat pe aceștia să viziteze Maramureșul, să descopere natura, tradițiile, folclorul maramureșean și, mai ales, oamenii calzi și primitori care păstrează tradițiile cu sfințenie și le transmit mai departe, generațiilor tinere.

Consulul general al României în Torino, Ioana Gheorghiaș, a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă această inițiativă: Ambasada României în Italia, Consiliul Judeţean Maramureş, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Consolato Onorario di Romania a Genova, Accademia di Romania, Castello D’Albertis Museo delle Culture del Mondo – Genova, Comune di Genova – Genoa Municipality și Musei di Genova.

Expoziția poate fi vizitată până în 5 noiembrie 2023, cu următorul program: de marți până vineri în intervalul orar 10.00 – 17.00; sâmbăta și duminica între 10.00 – 18.00.

Lasă un comentariu

Ziarul de Maramures

Trebuie să știi

error: Conținut protejat !!