Marți, 20 iulie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Prahova au efectuat cinci percheziții, în localități din Prahova, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi sustras produse petroliere din cantitățile transportate cu autocisternele, pentru stațiile de distribuție a carburantului. Cinci mandate de aducere au fost puse în executare, a transmis astăzi, 21 iulie, Poliția Română.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna mai a.c. și până în prezent, trei bărbați, cu vârste între 34 și 52 de ani, din județul Prahova, ar fi sustras produse petroliere și ar fi desfășurat activități de prelucrare, transport și comercializare a acestora, în afara unui antrepozit fiscal.
La punctul de lucru al unei societăți comerciale, a fost descoperit un autocamion, în care se afla o cantitate foarte mare de țigarete de contrabandă. Astfel, în urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri, telefoane mobile, 85.550 de litri produs petrolier și 9.313.340 de țigarete, fără timbru fiscal aplicat. Valoarea totală a țigaretelor indisponibilizate este de 4.657.670 de lei. De asemenea, au fost indisponibilizate o cisternă și un autocamion, până la finalizarea cercetărilor.
Trei dintre persoanele bănuite au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru luarea unei alte măsuri preventive.
La activități, au participat polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Prahova și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Foto-Arhivă