PNL PSD AUR PSD
Programul național de cadastru și carte funciară, în atenția geodezilor români - Ziarul de Maramures

Programul național de cadastru și carte funciară, în atenția geodezilor români

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) participă la unul dintre cele mai importante evenimente ale profesioniștilor din domeniul geodeziei, în calitate de co-organizator. Săptămâna Geodeziei Românești se desfășoară la Brașov, în perioada 15-19 martie 2022.

PNL

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, este organizat de Uniunea Geodezilor din România și Universitatea Transilvania din Brașov, tema principală fiind „Soluții inteligente de topografie pentru dezvoltare durabilă”. Printre cele mai importante subiecte dezbătute se numără realizarea cadastrului sistematic.

PSD

Conducerea ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a participat, miercuri, 16 martie, la discuții cu privire la Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF).

La eveniment au fost prezenți RÁKOSI-SEIWARTH Ildikó, Președinte-Director General al ANCPI, Mircea Viorel POPA, director general adjunct al ANCPI, Alexandru Lucian FEȘTILĂ, director general adjunct al ANCPI, și Ileana SPIROIU, director al Centrului Național de Cartografie.

Obiectivul major al ANCPI și, totodată, angajamentul luat față de cetățenii României și față de statul român este finalizarea procesului de înregistrare a tuturor proprietăților din România în evidențele de cadastru și carte funciară. De altfel, membrii Uniunii Geodezilor din România sunt partenerii noștri într-unul dintre cele mai ambițioase proiecte la nivel național – Programul național de cadastru și carte funciară. Până în prezent, am înscris în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 4.812.340 de imobile. Alte aproape cinci milioane de hectare de teren din 1.995 de localități sunt în lucru. Vorbim atât despre lucrări finanțate din veniturile proprii ale ANCPI, cât și din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În același timp, evoluția societății și obligațiile ANCPI, ca unică autoritate în domeniul cadastrului, ne obligă să furnizăm produse și servicii performante, să dezvoltăm sisteme informatice la standarde europene prin transformare digitală, debirocratizare și interoperabilitate, să promovăm tehnici, procedee și metodologii compatibile cu cele ale UE, conform progreselor științifice și tehnice în acest domeniu. De asemenea, vă reamintesc că, pentru a reuși să ajungem cât mai aproape de țintele propuse, este necesar să comunicăm și să fim parteneri și în relația cu primăriile, astfel încât înregistrarea sistematică a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară să se desfășoare conform așteptărilor”, a punctat RÁKOSI-SEIWARTH Ildikó, Președinte-Director General al ANCPI.

În cadrul Săptămânii Geodeziei Românești, ANCPI, prin Centrul Național de Cartografie (CNC), prezintă două funcționalități noi ale Sistemului românesc de determinare a poziției (ROMPOS).

Cele două module noi („Analiză activitate” și „Descărcare jurnal”) oferă utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza/descărca măsurătorile GNSS (Global navigation satellite system) realizate cu tehnologia RTK, direct din aplicația de administrare, imediat după încheierea sesiunii de măsurători în teren. Astfel, începând cu data de 21 martie 2022, utilizatorii vor putea accesa toate sesiunile RTK efectuate cu sistemul ROMPOS din 2019 până în prezent. Cele două funcționalități pot fi folosite atât de utilizatorii comerciali ROMPOS, cât și de angajații oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!