Crina Chilat, deputat PSD, a fost prezentă la semnarea acordului de înfrățire dintre localitățile Seini și Sângerei din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc în cadrul sărbătorii orasului Seini care se desfășoară anual în luna iulie.
”Sunt momente în care un document semnat înseamnă mult mai mult decât un act administrativ. Înfrățirea dintre Seini și Sîngerei, la care am asistat, este unul dintre aceste momente – un gest care apropie oameni, comunități și destine unite de aceeași limbă, cultură și istorie. Felicitări doamnei primar Tulbure Gabriela Florica și domnului primar Arcadie Covaliov pentru viziunea și implicarea care au făcut posibil acest parteneriat. Sunt convinsă că această colaborare va aduce proiecte frumoase, schimburi de experiență și oportunități pentru cetățenii ambelor comunități.
Mă bucur că am împărtășit acest moment alături de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, consulul onorific al Republicii Moldova la Baia Mare, Florentin Nicolae Tuș, și de toți cei care susțin consolidarea relațiilor dintre România și Republica Moldova.
Ca deputat de Maramureș, voi susține în continuare inițiativele care întăresc legăturile dintre comunitățile noastre. Fiecare astfel de parteneriat reprezintă încă un pas spre un viitor construit prin încredere, cooperare și prietenie”, a precizat deputat Crina Chilat.
La acordul de înfrățire cu Orașul Sângerei din Republica Moldova au fost prezenți și: președintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel-Zetea, presedintele CCI Maramures Florentin-Nicolae Tuș, primarii Arcadie Covaliov. R. Moldova și Andrii Naida, primarul orașului înfrățit Kalush, Ucraina, alte oficialități precum si oameni de afaceri, cultură și culte, cadre medicale, invitați, oaspeți dragi ș.a..



















