Ionel Bogdan, deputat PNL Maramures: România are șansa istorică de a lega securitatea cu dezvoltarea. Prin Programul european SAFE (Security Action for Europe), țara noastră beneficiază de a doua cea mai mare alocare de fonduri din Uniunea Europeană – 16,68 miliarde de euro.
O parte a acestor fonduri va merge către infrastructura mixtă civilă și militară, prin finanțarea capetelor de autostradă din nord-estul României respectiv • A7: Pașcani – Suceava – Siret, • A8: Pașcani – Iași – Ungheni, iar cealaltă parte va merge către alte proiecte strategice de infrastructură civilă sau militară.
Spre exemplu, la Maramureș, având graniță cu Ucraina, prin aceste fonduri, ar putea fi finanțate:
• Electrificarea căilor ferate Dej – Baia Mare – Satu Mare;
• Reabilitarea căilor ferate Sighet – Salva – Dej și inclusiv a viaductelor din zona Săcel – Romuli (cale ferată care riscă să fie închisă);
• Reabilitarea Gării din Baia Mare (este deja un focar de infecție și igrasie);
• Tunelul pe sub Gutin (ca și coridor de mobilitate);
• Centura Metropolitană Baia Mare (secțiune a II – a, care nu este prinsă în Programul Operational de Transport și care leagă DN18B zona Groși, de DN18 ieșire din Baia Sprie spre Gutin).
”Acestea sunt doar câteva exemple de proiecte care înseamnă dezvoltare economică și socială pentru Maramureș și pentru România, dar au și importanță strategică. Aduc investiții, locuri de muncă, mobilitate pentru comunități și conectează mai bine regiunile și țara.
Faptul că România a obținut a doua cea mai mare alocare din UE arată că este un partener de încredere, respectat și că importanța sa strategică este recunoscută la nivel european. Încurajez autoritățile locale să se asocieze, să inițieze parteneriate cu ministerele și să depună proiecte strategice, cu impact pe termen lung pentru județul nostru și pentru comunitățile noastre”, a subliniat deputatul liberal Ionel Bogdan.
Foto-arhiva














