PNL PSD AUR PSD
LIVE: Candidați și proiecte USR Baia Mare. O creșă în fiecare cartier băimărean, primul proiect anunțat de Radu Trufan - Ziarul de Maramures

LIVE: Candidați și proiecte USR Baia Mare. O creșă în fiecare cartier băimărean, primul proiect anunțat de Radu Trufan

Radu Trufan, președinte USR Maramureș și Sorin Ilies, consilier judetean, au anunțat marți, 16 aprilie 2024, în cadrul emisiunii ALTERNATIVE echipa USR Baia Mare pentru Consiliul Local, la alegerile din 9 iunie 2024.

PNL

Radu Trufan a făcut o scurtă prezentare pentru fiecare candidat în parte pentru ca băimărenii să cunoască câteva detalii legate de propunerile USR Baia Mare pentru Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.

PSD

Astfel, primele cinci poziții sunt ocupate de:

Radu TRUFAN, președinte USR Maramureș,
Prof. Mandita BAIAS, director Școala Generală „DIMITRIE CANTEMIR”,
Sorin ILIEȘ, analist comportamental,
Margareta PETRUȚ, antreprenor,
Robert COTOȘ, președinte ONG.

În cadrul transmisiunii în direct pe pagina de Facebook a ziarului, președintele USR Maramureș a anunțat primul proiect pe care dorește să-l implementeze la nivelul Municipiului Baia Mare, în noul mandat de consilier local, dacă băimărenii îi vor oferi votul de încredere. Este vorba despre înființarea de noi creșe în fiecare cartier.

Radu Trufan, președinte USR Maramureș, candidat CL Baia Mare din partea USR Baia Mare: ”Am pregătit un set de zece proiecte pe care le voi prezenta în perioada următoare. Primul proiect, care îmi este drag mie, prevede înființarea unei creșe în fiecare cartier. La această oră, în Baia Mare există cinci creșe care deservesc 13 cartiere. Aceste cinci creșe asigură locuri pentru 560 de copii, iar pe segmentul 0-3 ani sunt aproximativ 3.000 de copii în municipiul reședință de județ. (…)Este o presiune destul de mare pe părinți (…) Cum atragem familii noi, dacă nu le putem asigura un loc în creșa din cartier, care nu există la ora actuală? (…)” DETALII SUS ÎN VIDEO!

Sorin Ilieș dorește să fie reglementată situația Planului Urbanistic General. Domnia sa, consideră că a venit momentul ca această situație să fie reglementată pentru ca Municipiul Baia Mare să se poată dezvolta prin atragerea de investitori.

Sorin Ilieș, consilier județean, candidat la CL Baia Mare, din partea USR Baia Mare: ”Trebuie actualizat Planul Urbanistic General al orașului Baia Mare. Se tot obține prelungirea prin hotărâri de guvern din 2009 pentru a nu bloca orașul. Trebuie actualizat. Nu văd să existe vreun motiv pentru care Baia Mare să nu aibă un PUG care să ofere un cadru predictibil pentru investitori, pentru cei care doresc să construiască în Baia Mare, să nu fie la discreția unui Consiliu Local care, până la urmă, nu e specialist în urbanism. În momentul de față dezvoltarea orașului se face prin Planul Urbanistic Zonal.” DETALII SUS IN VIDEO!

Alte subiecte abordate:

🟩Mutarea romilor de la Cuprom. Proprietarii cer mutarea romilor.

Radu Trufan: ”Sunt 562 de persoane cazate acolo, fără forme legale, nu au buletine sau reședință pe respectivele spații. Sunt 239 de minori din care doar 137 de copii urmează o formă de școlarizare. În plus, sunt și mame minore care locuiesc în imobilul de la CUPROM. Consider că DAS ar trebui să fie mai prezentă acolo și să monitorizeze situația”

Sorin Ilieș: ”Va fi întotdeauna o masă de manevră electorală, utilă la alegeri. Din păcate nu s-a reușit integrarea lor.”

🟦Datoriile si creditele Municipiului Baia Mare
🟦Corturi amplasate in zona RFN si Maramures pentru strangerea de semnaturi

Vă invităm să ne urmăriți!

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!