Crina Chilat, deputat PSD Maramures a initiat un proiect legislativ pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 13/2013 privind serviciile poștale. Proiectul a fost înregistrat luna trecută la Biroul Permanent al Senatului. Acesta urmează să intre pe comisiile de specialitate pentru dezbatere. Daca va trece de plen, va intra în comisiile și plenul Camerei Deputaților.
La data de 19 noiembrie 2025, în plenul Camera Deputaților, Crina Chilat, PSD Maramures a semnalat o problemă gravă care afectează direct viitorul presei scrise din România: majorarea unilaterală a comisioanelor practicate de Poșta Română pentru distribuirea ziarelor tipărite. Un număr de 17 editori din întreaga țară au avertizat că introducerea unei taxe de 1,50 lei pentru fiecare ziar distribuit riscă să conducă la închiderea multor redacții, la pierderea a mii de locuri de muncă și la dispariția uneia dintre cele mai credibile surse de informare pentru cetățeni – presa tipărită.
”Am inițiat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 13/2013 privind serviciile poștale, proiect înregistrat la Biroul Permanent al Senatului în data de 11 februarie 2026. Propunerea legislativă introduce o definiție clară a „publicațiilor cu caracter jurnalistic”, stabilind că acestea sunt publicații periodice tipărite, cu scop informativ sau educativ, realizate sub responsabilitate editorială și în conformitate cu normele europene, inclusiv Directiva (UE) 2019/790”, a punctat Crina Chilat, deputat PSD Maramures.
Parlamentara a solicitat adoptarea proiectului în procedură de urgență. Aceasta spune că, distribuția presei scrise este esentială într-o societate democratică.
”Am solicitat adoptarea proiectului în procedură de urgență, subliniind necesitatea sprijinirii accesului echitabil la serviciile de distribuție pentru publicațiile jurnalistice, mai ales în contextul în care anumite categorii sociale vulnerabile depind exclusiv de presa tipărită pentru informare. În toată lumea dezvoltată, presa tipărită beneficiază de forme de sprijin public, tocmai datorită rolului său esențial într-o societate democratică. Este responsabilitatea noastră să susținem distribuția presei scrise, nu să o blocăm prin costuri prohibitive”, a conchis Crina Chilat.
Prin această inițiativă legislativă se urmărește protejarea pluralismului media, menținerea locurilor de muncă din domeniu și garantarea dreptului cetățenilor la informație corectă și verificată.














