Reclama ta
Palatul Parlamentului a găzduit Congresul profesiei contabile din România. La eveniment a participat și deputat Crina Chilat - Ziarul de Maramures

Palatul Parlamentului a găzduit Congresul profesiei contabile din România. La eveniment a participat și deputat Crina Chilat

Palatul Parlamentului a găzduit cea de-a XXV-a ediție a Congresului profesiei contabile din România, eveniment organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Întâlnirea contabililor s-a desfășurat săptămâna trecută, mai exact în zilele de 7 și 8 octombrie a.c.

La eveniment au fost prezenți lideri internaționali ai profesiei contabile, reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice, ai mediului de afaceri, ai mediului academic, alături de profesioniști contabili. SMART ACCOUNTING powered by AI a fost tema dezbaterii din acest an, iar pe parcursul celor două zile au fost discuții intense despre leadership, dar și despre rolul profesiei contabile de arhitect al transformării digitale a mediului de afaceri.

Prezentă la eveniment, deputat Crina Chilat a subliniat: ”Timp de două zile, lideri ai profesiei contabile din țară și din lume, alături de reprezentanți ai statului și ai mediului de afaceri, au privit spre viitor. Un viitor în care profesia contabilă se reinventează, într-o lume aflată în continuă transformare. SmartAccounting powered by AI nu înseamnă doar tehnologii noi. Înseamnă o renaștere, o profesie care devine tot mai strategică, mai aproape de decizie, de valoare și de sens.

Contabilul de mâine nu se mai limitează la a garanta conformitatea. El creează valoare, prin decizii inteligente, bazate pe date complexe și în timp real. Este un partener de încredere pentru afaceri, dar și un păstrător al integrității în economia viitorului. Viitorul aparține colaborării dintre inteligența artificială și cea umană. Algoritmii aduc viteză și precizie.

Profesionistul contabil aduce context, înțelepciune și responsabilitate. Împreună, dau formă unei noi ere a profesiei. Contabilul rămâne garantul calității, dar devine și arhitectul transformării digitale, un partener de încredere pentru decizii strategice — fie în mediul de afaceri, fie în administrația publică. Concluzia este simplă și puternică: Viitorul profesiei contabile nu va fi nici 100% uman, nici 100% digital — ci 100% relevant. Un viitor construit printr-o simbioză inteligentă între oameni și tehnologie.”

Lasă un comentariu

Ziarul de Maramures

Trebuie să știi

error: Conținut protejat !!