Oferta
Ședință comună cu comisiile de specialitate din Senat si Camera Deputaților. Parlamentarii PSD susțin finantarea Pachetului de Solidaritate - Ziarul de Maramures

Ședință comună cu comisiile de specialitate din Senat si Camera Deputaților. Parlamentarii PSD susțin finantarea Pachetului de Solidaritate

Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat din Senat a avut ieri o ședință comună cu comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților.

Tema consultărilor a avut în vedere dezbaterea și avizarea proiectului de Lege a bugetului de stat pe anul 2026 pentru următorii ordonatori principali de credite: Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Consiliul Concurenței, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei.

La sedintă a participat si senatorul PSD Maramures Sorin Vlasin in calitate de președinte al Comisiei Economice, Industrii, Servicii, Antreprenoriat și Turism din Senat. Demnitarul a subliniat că vor fi depuse amendamente pentru a se asigura finantarea integrala a Pachetului de Solidaritate initiat de Partidul Social Democrat pentru români.

”PSD a anunțat deja că va aviza cu obiecții proiectul de buget. Este singura soluție de a depăși blocajul din coaliție. Nu renunțăm însă la măsurile respinse în executiv, ci mutăm dezbaterea la nivel parlamentar, așa cum e corect și democratic. Depunem amendamente în Parlament pentru a asigura finanțarea integrală a Pachetului de Solidaritate, adică a sprijinului pentru 3,5 milioane de familii-pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități, mame sau veterani, care suferă cel mai mult în urma măsurilor de austeritate din ultimul an”, a precizat senatorul de Maramures, Sorin Vlasin. 

Votul final al bugetului pe 2026 va avea loc joi.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!