Senatorul Costache Chertif contestă reforma care vizează ca pensiile de peste 3.000 lei să fie impozitate cu 10% plus alți 10% pentru CASS. Parlamentarul consideră că e deplasat ca pensionarii după ce au contribuit o viață să plătească din nou!
Dr. Costache Chertif, senator PNL Maramureș: ”Seniorii au contribuit la Casa Asigurărilor de Sănătate încă din tinerețe, când erau sănătoși tun și nu consumau mai nimic din sumele cotizate. Dar au acceptat ideea de solidaritate socială, conform căreia ei plătesc pentru pensionarii de atunci, așa cum viitoarele generații vor plăti pentru ei, când ajung la vârsta tâmplelor albe. Premierul a schimbat paradigma: să plătească și pensionarii CASS de 10% și impozit de 10%, pentru ceea ce depășește pensia de 3.000 de lei, în condițiile în care coșul zilnic trece de 4.000 de lei! Și, chiar dacă au plătit o viață asigurarea de sănătate, să mai plătească până se vor duce la cele veșnice. Sau cum se exprima cinic un ministru al finanțelor de la PNL – partid ce face parte și din actuala coaliție de la putere – ”să iasă natural din sistem””.
La final de aprilie, a trecut moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii de atunci, Simona Bucura Oprescu. În acea moțiune erau prinse solicitări venite din partea AUR cum ar fi: indexarea pensiilor, conform legii în vigoare; corectarea nedreptăților și inechităților din sistemul pensiilor militare; tăierea privilegiilor din pensiile speciale și impozitarea acestora cu 95% pentru partea necontributivă care depășește salariul președintelui țării. Moțiunea ar fi trebuir pusă fără întârziere în aplicare. Însă nu s-a ținut cont de ea.
”Cum avem de-a face cu o guvernare de-a-ndoaselea, nu s-a schimbat nimic, exceptând înlocuirea premierului titular, Marcel Ciolacu, cu interimarul Cătălin Predoiu și, ulterior, schimbarea acestuia cu Ilie Bolojan. De-a-ndoaselea a procedat și Bolojan: În loc de indexare, pensiile, începând cu cele de 3.000 de lei, au fost tăiate prin două subterfugii: impozit de 10 % și CASS de 10% pentru partea care depășește 3.000 de lei. Dacă e deplasat ca o pensie de 3.000 de lei să fie catalogată ca fiind mare, e de-a dreptul cinic ca tăierile să să se aplice și veteranilor de război, câți or mai fi în viață! În schimb, de pensiile speciale nu s-a atins în primele două pachete de austeritate. Practic, guvernanții au scos din context spusa biblică ”celui ce are i se va da, dar de la cel ce nu are şi ce are i se va lua” și au interpretat-o la propriu”, a punctat senatorul Costache Chertif.














