Deputatul PNL Maramureș, Ionel Bogdan, anunță că Pachetul din administrație va fi adoptat până la mijlocul lunii septembrie (video, jos!).
Parlamentarul subliniază situația din administrație care în opinia sa este ineficientă și costisitoare, iar România are nevoie în aceste momente de responsabilitate și curaj deoarece reformele care urmează să fie aplicate nu vor fi ușoare.
”Reformele nu sunt simple sau ușoare și de cele mai multe ori sunt nepopulare. Dacă ar fi fost simple și populare, le-ar fi făcut toată lumea. În aceste momente, România are nevoie de responsabilitate și curaj. Nu mai putem continua cu un stat supradimensionat și risipitor, cu administrații ineficiente și costisitoare. Avem nevoie de un stat corect și eficient. De aceea, susțin cu toată convingerea reformele propuse de premierul Ilie Bolojan.
Nu e doar despre cifre și tabele, e despre viitorul țării noastre și despre ce țară vrem să lăsăm moștenire copiilor noștri. Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a dat un mandat ferm președintelui PNL și prim-ministrul Ilie Bolojan pentru reforma administrației. Până la mijlocul lunii septembrie, pachetul pe administrație va fi adoptat. Avem datoria să mergem până la capăt”, a precizat deputatul liberal Ionel Bogdan.
Despre pachetul din administrație, declarația demnitarului o puteți vizualiza în video!














