Jandarmeria Maramureș: Prioritatea noastră este siguranța dumneavoastră! - Ziarul de Maramures

Jandarmeria Maramureș: Prioritatea noastră este siguranța dumneavoastră!

Se apropie sărbătorile Pascale, iar piețele agroalimentare și magazinele sunt din ce în ce mai aglomerate. În acest sens, prevenirea furturilor din buzunare sau genți și a altor fapte de natură antisocială au fost principalele mesaje transmise în această săptămână, în cadrul unor activități de prevenire și informare, desfășurate de către jandarmii maramureșeni pe raza municipiului Baia Mare.

Și cum elevii se găsesc în vacanță, iar unii dintre ei participă la diferite activități pe traseele turistice montane, jandarmii au defășurat săptămâna aceasta și o serie de acțiuni preventiv-educative cu un grup de copii aflați în tabăra organizată de Asociația Cercetașii Munților din Baia Mare. Jandarmii le-au transmis acestora recomandări privind siguranța în drumeții, orientarea în teren și modul în care să acționeze atunci când întâlnesc un animal sălbatic.

Mr. Radu Vasile, purtător de cuvânt Jandarmeria Maramureș: ”Un subiect important abordat de colegii noștri a fost cel referitor la solicitarea ajutorului autorităților în cazul în care se rătăcesc sau se află în pericol. Ne bucurăm că am avut un nou prilej de a ne întâlni cu elevi pentru a vorbi despre siguranță, despre viața pe munte.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!