PNL PSD AUR PSD
Minaur se îndepărtează de podium după înfrângerea cu Bistrița - Ziarul de Maramures

Minaur se îndepărtează de podium după înfrângerea cu Bistrița

Duminică dimineață, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Gloria Bistrița, joc din cadrul etapei a 21-a din Liga Florilor MOL. N-a fost deloc așa cum ne-am dorit, deoarece Bistrița s-a impus la limită, iar acum este destul de greu să ne mai batem la un loc pe podium, Vâlcea fiind deja la 4 puncte, plus un meci mai puțin (cu ultima clasată), care ar mări ecartul la 7 puncte, scrie minaur.ro.

PNL

Mai sunt cinci jocuri în campionat, iar Baia Mare mai are de jucat acasă cu Buzău și Vâlcea și în deplasare la Rapid, Deva și CSM București. Miercuri vom juca la Rapid, de la ora 16.00 (în direct la TVR 2), iar apoi vineri, 15 aprilie, de la ora 16.00, tot în deplasare, cu Craiova, meci din optimile de finală ale Cupei României (o singură manșă).

PSD

Revenind la meciul cu Gloria, trebuie să spunem că echipa din Bistrița a început mult mai atentă jocul și s-a distanțat încă din start. Minaur a ratat primele șase atacuri, înscriind primul gol abia în minutul 6. A fost un meci în care am alergat după egalare de la început până la sfârșit și am reușit prima oară acest lucru 8-8 (min. 20). Apoi, de la 9-9 (22), am încasat patru goluri și iar a trebuit să reluăm cursa de urmărire, ba chiar cu un handicap și mai mare: 11-16 (pauză). Bistrița ne-a ținut la distanță și în partea a doua până pe final. De la 20-25 am revebit la 22-25 (56), apoi am strâns și mai tare scorul, având chiar ocazia de a egala in extremis, doar că pasa pe contraatac spre Fujita a fost extrem de greu de recepționat și ultimele 5-6 secunde s-au scurs fără a mai putea face ceva.

CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița: 26-27 (11-16)

Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 900 spectatori
Arbitri: Bogdan Stark (București) – Romeo Ștefan (Ploiești). Observator: Remus Cojocaru (Brașov)
Aruncări de la 7m: 9-7 (transformate: 6-7; au ratat: Laslo 2, Lavko). Minute de eliminare: 4-2
Minaur: Amra Pandzic (5 intervenții), Cristina Enache (6 intervenții) – Cristina Laslo 7 (5 din 7m), Asuka Fujita 6, Jelena Lavko 4, Yaroslava Burlachenko 3 (unul din 7m), Ana Maria Tănasie 3, Raluca Petruș 2, Anca Polocoșer 1, Alexandra Severin, Eva Kerekes, Karoline Helena de Souza, Aleksandra Zych, Andreea Țîrle, Andreea Popa. Nu a jucat: Angela Cioca. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
Gloria: Ana Maria Măzăreanu (11 intervenții, a marcat un gol), Valentina Salamakha (a apărat 2 de 7m) – Nicoleta Dincă 9 (7 din 7m), Florina Chintoan 5, Jelena Trifunovic 3, Almudena Rodriguez 3, Valentina Ardean Elisei 2, Jovana Kovacevic 1, Bianca Bazaliu 1, Nina Zulic 1, Laura Moisă 1, Laura Pristăvița, Sonia Seraficeanu. Nu au jucat: Ana Maria Iuganu, Diana Lazăr, Andreea Muclea. Antrenori: Horațiu Pașca, Marius Novanc, Mihaela Ciobanu

Declarații după meci

Horațiu Pașca (antrenor Gloria): “Bistrița are foarte mare nevoie de puncte. Pentru noi, orice meci pe care-l avem de jucat, mai ales că nu traversăm cea mai bună formă, orice punct în plus pe care-l obținem este extrem de important, pentru că suntem într-o poziție slabă în clasament. Mă gândesc cu amărăciune, cu frustrare, că reușești să câștigi în fața unei echipe foarte bune a campionatului pe terenul ei și nu bați acasă, într-un meci urât, o altă competitoare. Cred că v-am prins și puțin obosiți. Vreau să vă felicit pentru calificarea în Final Four-ul Lgii Europene, un mare mare plus pentru handbalul românesc, iar Baia Mare merita să fie acolo. Și nu o spun doat din curtoazie, ci pentru că joacă un handbal foarte bun.”

Ana Maria Măzăreanu (jucătoare Gloria): “Eu mă bucur întotdeauna când joc în Baia Mare, pentru că îmi place foarte mult acest public. A fost un meci echilibrat, în care noi am obținut victoria și mă bucur pentru acest succes. Orice meci pentru noi este important, ne-am dorit victoria, ne-am dorit mult aceste puncte. A fost un meci strâns, dar astăzi a fost șansa noastră.”

Cristina Laslo (jucătoare Minaur): “Noi am început destul de rău, ele au luat avantaj și noi n-am mai putut reveni. Bravo lor, astăzi au fost echipa mai bună. Am câștigat repriza a doua, am revenit pe final, dar, din păcate, n-a fost de ajuns. Am început rău. Acasă eu zic că nu avem voie să pierdem. N-avem ce face, mergem mai departe. N-am pierdut prea multe, dar știm că luna mai este decisivă.”

Raul Fotonea (antrenor Minaur): “Probabil că ne-a costat și acel început mai slab de partidă, însă am luat prea multe goluri pe apărarea centrală în prima repriză. Se întâmplă. Înfrângerea asta vine într-un moment prost, pentru că aveam ocazia să punem niște puncte între noi și urmăritoare. O să încercăm să ne batem pentru puncte la Rapid, dar mai sunt încă meciuri și toate sunt grele, la toate trebuie atenție de primul până în ultimul minut. Săptămâna viitoare avem două meciuri, ambele foarte grele, apoi se duc fetele la loturile naționale și ne rămân câteva zile de pregătire pentru finalul sezonului. Vreau să mulțumesc publicul spectator și sperăm să rămână alături de noi până la final. Noi ne vom bate în fiecare meci.”

Etapa 21

Măgura Cisnădie – CSM București: 19-36
HC Zalău – Rapid București: 19-26
CSM Slatina – CSM Deva: 27-23
CSU Știința București – SCM Craiova: 19-35
Dacia Mioveni – SCM Râmnicu Vâlcea: 24-32
Dunărea Brăila – SCM Gloria Buzău: 27-26
CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița: 26-27

Clasament

Rapid București – 54p (631-544) – 21
CSM București – 53p (626-479) – 21
SCM Rm. Vâlcea – 43p (576-525) – 20
Minaur Baia Mare – 39p (597-576) – 21
Măgura Cisnădie – 39p (567-550) – 21
Gloria Buzău – 37p (569-539) – 21
Dunărea Brăila – 34p (565-542) – 21
HC Zalău – 34p (474-472) – 21
Gloria Bistrița – 29p (547-518) – 21
SCM Craiova – 29p (544-542) – 21
CSM Slatina – 21p (529-573) – 21
Dacia Mioveni – 18p (483-539) – 21
Știința București – 3p (481-626) – 21
CSM Deva – 0p (409-573) – 20

Etapa 22. Marți, 12 aprilie: CSM București – Dunărea Brăila (18.00, TVR 1). Miercuri, 13 aprilie: SCM Craiova – Măgura Cisnădie; Gloria Buzău – CSM Slatina; CSM Deva – Dacia Mioveni; SCM Rm. Vâlcea – HC Zalău; Rapid București – CS Minaur Baia Mare (16.00, TVR 2); Gloria Bistrița – Știința București (17.00).

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!