Tenis: Rusia a fost suspendată din competiţiile Cupa Davis și Cupa Billie Jean King - Ziarul de Maramures

Tenis: Rusia a fost suspendată din competiţiile Cupa Davis și Cupa Billie Jean King

Rusia a fost suspendată din competiţiile pe echipe din tenisul mondial, Cupa Davis respectiv Cupa Billie Jean King, în care deţine titlurile, dar jucătorii săi vor putea participa în continuare în turneele şi Grand Slam-urile din circuitele ATP, WTA şi ITF, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Decizia ITF intervine după invazia Rusiei în Ucraina de săptămâna trecută. Belarus, care a jucat un rol cheie în atacul Rusiei, a fost de asemenea suspendată din competiţiile pe echipe.

ITF, ATP şi WTA au condamnat la unison acţiunile Rusiei, dar vor permite jucătorilor ruşi şi belaruşi să joace în turneele lor, însă fără însemnele lor naţionale.

Daniil Medvedev, nr. 1 ATP, şi Andrei Rublev, nr. 6 mondial, au ajutat Rusia să învingă Croaţia în finala Cupei Davis 2021 de la Madrid în decembrie, la o lună după ce echipa feminină rusă s-a impus în Cupa Billie Jean King de la Praga.

În plus, turneul de la Moscova, din circuitele ATP şi WTA, prevăzut în luna octombrie, a fost suspendat.

Este neclar dacă Rusia va putea participa la viitoarea ediţie a ATP Cup din Australia, competiţie în care jucătorii ruşi s-au impus în 2021 şi au ajuns în semifinale în 2022.

Federaţia internaţională de tenis (ITF) a suspendat statutul de membru al federaţiilor de tenis din Rusia şi Belarus, excluzându-le din orice competiţie pe echipe, după ce anterior anulase toate turneele sale prevăzute în aceste două ţări.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!