INFORMARE METEOROLOGICĂ, interval de valabilitate: 19 mai, ora 12.00 – 23 mai, ora 10.00; fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului. Zone afectate: județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în zonele montane, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vor fi condiții de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi izolat de peste 15…20 l/mp. Vântul va avea intensificări, miercuri (20 mai) pe arii restrânse, joi și vineri (21 și 22 mai) locale. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă de 60…80 km/h.

















