Astăzi, 03 septembrie, la ora 13.41, polițiștii orașului Baia Sprie, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că s-a produs un accident rutier soldat cu victime pe D.J. 184 în localitatea Șurdești, a transmis în această seara Poliția Maramureș.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autoturism condus dinspre Cavnic înspre Baia Sprie, de către un bărbat de 26 de ani din Baia Mare a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani din Baia Mare.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere de 41 de ani din Baia Mare și a șoferului de 39 de ani, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în ambele cazuri, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, a mai precizat sursa citată.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto-Radare Maramures FB
Eveneimente din acest weekend:
ACCIDENT cu victima la Surdesti
ACCIDENT – Bulevardul Independentei, Baia Mare
ACCIDENT-Șieu-Băut și fără permis a provocat un accident după care a fugit de la locul faptei
ACCIDENT cu două victime la Buzești
Lovita de concubinul mamei sale
Marijuana găsită la un pasager aflat într-un autoturism oprit în trafic de polițiștii din Baia Sprie