(FOTO)Peste 100 de sandvișuri și 80 de plăcinte au fost pregătite în timp record în Baia Mare și Satu Mare - Ziarul de Maramures

(FOTO)Peste 100 de sandvișuri și 80 de plăcinte au fost pregătite în timp record în Baia Mare și Satu Mare

Peste 100 de sandvișuri și 80 de plăcinte au fost pregătite în timp record în Baia Mare și Satu Mare pentru a fi distribuite unui grup de refugiați ajunși în România din Ucraina, au transmis reprezentanții ASSOC.

Mobilizarea a început după ce oficialii Centrului Regional Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil de la Șomcuta Mare au aflat de intrarea în țară dinspre Ucraina a unui grup Important de persoane. Oamenii erau la Satu Mare de la miezul nopții și aveau nevoie de ajutor, mai ales mâncare și apă, iar acolo nu era cine să-l ofere.

Apelul a ajuns și la ASSOC, iar într-un timp relativ scurt în Restaurantul Social a început forfota, iar sandvișurile să fie împachetate pentru transportul spre Satu Mare. În același timp, o colaboratoare a asociației, Anamaria Belbe a început să pregătească gogoșile și plăcintele. Satisfacția e că grupul, printre care se numără și copii, a putut să servească masa până să se finalizeze formalitățile de azil, au precizat resprezentanții ASSOC.

Foto-ASSOC FB

Eveneimente din acest weekend:

ACCIDENT cu victima la Surdesti

ACCIDENT – Bulevardul Independentei, Baia Mare

ACCIDENT-Șieu-Băut și fără permis a provocat un accident după care a fugit de la locul faptei

ACCIDENT cu două victime la Buzești

Lovita de concubinul mamei sale

S-a urcat în mașina unor necunoscuti. A fost drogat si abandonat în pădurea de la Băița, fără bunurile personale

Marijuana găsită la un pasager aflat într-un autoturism oprit în trafic de polițiștii din Baia Sprie

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!