Consilierii locali PMP au depus ieri, 29 ianuarie 2021, o cerere la Primăria Baia Mare prin care solicită includerea în bugetul local și implicit finanțarea mai multor obiective de interes public. Printre acestea se numără realizarea unui sens giratoriu în Cartierul Vasile Alecsandri, la intersecția Bulevardului Republicii cu strada Mărășești și strada Lupului, care ar avea ca și scop fluidizarea traficului rutier în zona respectivă.
În cadrul ședinței Conisliului Local, care s-a desfășurat tot ieri, 29 ianuarie 2021, consilierul local Bogdănel Gavra a prezentat o parte din aceste solicitări primite de la băimăreni.
Bogdănel Gavra, consilier local: ”Am depus la Primăria Baia Mare o solicitare venită din partea cetățenilor privind includerea în bugetul pe anul în curs a unor obiective importante. Aici fac referire la asigurarea fondurilor salariale pentru asistenții personali, dotarea unităților școlare cu aparatură medicală necesară și un screening dentar pentru elevi, dar și acordarea de vouchere pentru elevii care au probleme de natură stomatologică. Printre solicitările făcute de băimăreni s-a regăsit și acordarea de vouchere pentru familiile care doresc să achiziționeze mașini electrice. Și acest obiectiv a fost cuprins în cererea noastră. Sper ca executivul Primăriei Baia Mare să aibă timp să se aplece asupra rezolvării acestor solicitări.”
Tot în cererea depusă se regăsește un punct care ar trebui să fie considerat prioritar pentru conducerea administrației locale, respectiv identificarea unei zone optime, dar și demararea studiului de fezabilitate pentru realizarea unui parc industrial independent sau în asociere cu Consiliul Județean Maramureș. Consilierii PMP consideră că proiectul de hotărâre și demarea lui ar trebui să fie realizabil încă din acest an.
”Pași împotriva poluării” se regăsește, de asemenea, în cererea înaintată de grupul PMP executivului Primăriei Municipiului Baia Mare și prevede crearea unui fond, care să aibă drept scop, încurajarea băimărenilor în achiziționarea mașinilor electrice, dar și crearea de piste pentru biciclete.