Alimentele au fost împărţite în două categorii respectiv, excitanţi slabi şi excitanţi puternici, spune medicul redacției care le-a și prezentat pentru ca dumneavoastră să le recunoașteți cu mai multă ușurință.
Astfel, sunt considerați excitanţii slabi apă, apa alcalină (fără acid carbonic), cacao grasă, ceai, lapte, smântână, sarea de bucătărie, albuşul de ou moale, cazeina, amidonul, pâinea albă veche, grăsimile, carnea fiartă şi răcită, fructele dulci, legumele fierte cu unt, supele de legume îngroşate cu făină albă, supa de ovăz, frişca bătută, orezul şi grisul fiert.
Toate acestea nu sunt nocive în bolile digestive.
Excitanţi puternici ca băuturile alcoolice, apele carbogazoase, apele minerale clorurosodice, cafeaua, condimentele (muştar, piper, hrean, boia, scorţişoară), ouă fierte tari, carne crudă, carne sărată sau afumată, extracte de carne, pâinea neagră, pâinea albă prăjită, alimente preparate cu grăsime puţină, alimente prăjite în grăsime încinsă sunt contraindicaţi în gastrita hiperacidă şi ulcerul gastroduodenal. În aceste două afecţiuni sunt total contraindicate: carnea grasă, vânatul, mezelurile, conservele nedietetice, slănina afumată; legumele tari, bogate în celuloză (ceapa, castraveţii, ţelina, fasolea, mazărea uscată); alimente prăjite sau preparate cu rântaş sau ceapă prăjită; dulciurile concentrate cum sunt bomboanele, prăjiturile de cofetărie, dulceţurile, ciocolata, siropurile concentrate; condimentele de genul ardei iuţi, murături, piper, muştar, hrean, boia iute și băuturile iritante cum sunt alcoolul, cafeaua, ceaiul tare, şi orice aliment prea sărat sau concentrat în sare.