PNL PSD AUR PSD
ACTUALIZARE-Șoferul care a avariat șapte autoturisme a intrat în arest // Baia Mare: Șapte autoturisme avariate pe str. George Coșbuc și Transilvaniei. Șoferul a avut-0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat - Ziarul de Maramures

ACTUALIZARE-Șoferul care a avariat șapte autoturisme a intrat în arest // Baia Mare: Șapte autoturisme avariate pe str. George Coșbuc și Transilvaniei. Șoferul a avut-0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat

În cursul serii de ieri, 14 februarie, în jurul orei 21.12, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada George Coșbuc a avut loc un accident rutier, posibilul cu părăsirea locului accidentului. La scurt timp polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 49 de ani din municipiu.

PNL

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Transilvaniei, unde a tamponat nu mai puțin de cinci autoturisme parcate pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. Bărbatul și-a continuat drumul, iar pe strada George Coșbuc a mai acroșat alte două autoturisme parcate, continuându-și traseul până la domiciliu, unde a fost identificat de către agenții de poliție.

PSD

Băimăreanul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriș Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliția Maramureș: ”Față de acesta polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. În cauză polițiștii continuă cercetările.”

Foto-arhiva

ACTUALIZARE

Judecătoria Baia Mare a dispus măsura arestării preventive pentru 29 zile față de bărbatul care a tamponat șapte autovehicule parcate pe raza municipiului Baia Mare în seara zilei de 14 februarie. Bărbatul este cercetat acum, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!