PNL PSD AUR PSD
Iranul ține în arest un turist căruia îi interzice dreptul la un avocat. Francezul se află după gratii de nouă luni - Ziarul de Maramures

Iranul ține în arest un turist căruia îi interzice dreptul la un avocat. Francezul se află după gratii de nouă luni

Autorităţile iraniene au arestat acum nouă luni un turist francez, căruia nu i s-a permis să discute cu avocaţii săi, a declarat miercuri unul dintre aceştia agenţiei Reuters, relatează Agerpres.

PNL

Avocatul Saeid Dehghan a precizat că clientul său, pe nume Benjamin, este închis în penitenciarul Vakilabad din Mashad şi vizat de acuzaţii contradictorii.

PSD

Un membru al familiei francezului a declarat că acesta are 35 de ani şi a fost reţinut după ce a ridicat o dronă deasupra deşertului, în apropierea frontierei Iranului cu Turkmenistanul.

Ministerul de externe de la Paris a confirmat că un cetăţean francez este închis în Iran şi că situaţia este monitorizată. Oficialităţile franceze şi familia au încercat până acum să păstreze secretul, din cauza disputelor din regiune, temându-se că informaţia ar putea afecta negocierile cu Teheranul. Deţinutul a primit asistenţă consulară, iar personalul diplomatic l-a contactat periodic.

Sistemul judiciar iranian nu a comentat.

Un apropiat al familiei a afirmat că Benjamin, care lucrează în domeniul organizării de evenimente, a călătorit din Franţa în Iran cu o camionetă şi că în prezent este sănătos şi a luat legătura cu rudele de trei ori după ce a fost arestat în mai anul trecut. Două contacte au avut loc în ultimele săptămâni, a menţionat sursa respectivă.

Statele Unite şi partenerii lor europeni încearcă în prezent să restabilească acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015. Americanii s-au retras unilateral din înţelegere în 2018, sub preşedinţia lui Donald Trump; fostul preşedinte a dus o politică de presiune maximă asupra Teheranului, prin reintroducerea sancţiunilor care fuseseră suspendate conform acordului şi aplicarea unora noi.

Militarii iranieni de elită cunoscuţi ca Gardienii Revoluţiei au arestat în ultimii ani zeci de cetăţeni străini, în special sub acuzaţii de spionaj. Unii activişti pentru drepturile omului au acuzat Iranul că arestează străini cu dublă cetăţenie – pe care nu o recunoaşte – pentru a încerca să obţină concesii din partea altor state. Teheranul nu recunoaşte că recurge la detenţie din motive politice.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!