Bărbatul, domiciliat în orașul Baia Sprie a fost depistat în trafic, mai exact când se deplasa cu autoturismul în centrul localității Odești. Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa l-au tras pe dreapta și i-au cerut documentele la control.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că numărul de circulație provizoriu montat pe autoturismul condus de bărbatul, de 59 de ani, a fost atribuit unui alt autoturism și, totodată, este radiat din circulație.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, a transmis astăzi Poliția Maramureș.
Infracțiune rutieră și la Borșa
Un alt caz a fost înregistrat la Borșa. Aici, șoferul, care a fost verificat de polițiști, mirosea puternic alcool. Acesta a fost oprit pe strada Vasile Alecsandri. A picat testarea cu aparatul etilotest care a arătat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spitalul din Borșa, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Și în acest caz, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.