Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea anunță finalizarea lucrărilor și recepția tehnică a podului peste Tisa și a punctului de trecere a frontierei dintre România și Ucraina, în zona Teplița – Sighetu Marmației.
Evenimentul a marcat un moment cu adevărat istoric pentru Maramureș, reunind câțiva zeci de reprezentanți ai instituțiilor implicate în recepția lucrărilor, autorități locale, constructori și specialiști care au contribuit la realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din ultimii ani. Prezența primarilor din întreg Maramureșul Voievodal, de la Sighetu Marmației până în Borșa a subliniat importanța regională a investiției, una așteptată de comunități de zeci de ani.
„Marcăm finalul unui drum lung: recepția tehnică a podului peste Tisa și a punctului de trecere a frontierei dintre Sighetu Marmației și Solotvino. Putem spune că suntem, în acest moment, la final. Constructorul a terminat lucrările și le predă Consiliului Județean Maramureș, iar noi vom face pașii necesari pentru predarea către ministerele de resort, astfel încât punctul de frontieră să devină operațional. Am avut alături de noi reprezentanți ai tuturor instituțiilor implicate în recepția unei lucrări de asemenea amploare, dar și echipa de șantier, căreia îi mulțumesc. Îl felicit în mod special pe șeful de șantier și pe toți inginerii implicați. Îmi plac oamenii tineri, bine pregătiți și profesioniști și am încercat să îi ținem aproape de noi pentru a duce la capăt proiecte complexe”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Vorbim despre o investiție de aproximativ 50 de milioane de euro, desfășurată pe o lungime de aproximativ 1 kilometru, de la DN18, până la podul peste Tisa. Este un proiect complet: sens giratoriu de acces, zone de control, parcări, clădiri moderne pentru verificări cu scanere, spații pentru personal și, bineînțeles, podul peste Tisa, cu o lungime de 264 de metri, unul dintre cele mai lungi din județ. Podul este proiectat să reziste 100 de ani, realizat la standarde europene și adaptat pentru o zonă inundabilă, motiv pentru care au fost construite și cele cinci poduri de acces.
”Nu a fost un proiect simplu. Am avut întârzieri legate de identificarea proprietarilor de teren și de partea ucraineană. Memorandumul dintre România și Ucraina a fost semnat abia în iunie 2024, iar lucrările efective au început ulterior și au fost finalizate în decembrie 2025. Am chemat la Sighetu Marmației toți primarii din zonă, pentru că aceasta este o investiție pe care Maramureșul Voievodal a cerut-o ani de zile. Îi mulțumesc și senatorului Sorin Vlașin pentru sprijinul acordat în demersurile făcute de-a lungul timpului la Ministerul Transporturilor. Această investiție înseamnă locuri de muncă, dezvoltare și o legătură directă cu Ucraina”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Vocea comunităților: primarii despre impactul proiectului
Primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, a subliniat caracterul istoric al momentului. „Este un moment istoric. Se deschid noi căi de comunicare și perspective reale de dezvoltare economică și turistică. Acest pod ne aduce mai aproape de frații noștri din Ucraina”.
Primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș, a evidențiat impactul strategic al investiției.
„Acest pod schimbă complet accesibilitatea Maramureșului istoric. Până acum, orice direcție însemna traversarea unui pas montan: Prislop, Gutâi sau Huta. Acum, putem ajunge în Câmpia de Vest fără a mai traversa dealuri. Din punct de vedere economic, este extrem de important. În contextul reconstrucției Ucrainei, acest punct de frontieră va permite transportul de materiale, mobilitatea forței de muncă și atragerea de investitori. Este unul dintre cele trei mari proiecte pe care Maramureșul le-a așteptat zeci de ani”, susține primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș.
Pașii finali pentru deschiderea efectivă a vămii
Pentru ca punctul de trecere a frontierei să devină operațional, mai sunt câțiva pași importanți. Drumul de acces pe partea ucraineană este în lucru și reprezentanții Ucrainei promit să fie finalizat până în 15 iunie. Ministerul Transporturilor a anunțat organizarea, în perioada imediat următoare, a unei întâlniri cu toate instituțiile implicate: Ministerul de Interne, DSP, DSV, ARR, RAR și ceilalți operatori, iar în urma acestor discuții va fi stabilită data oficială pentru predarea infrastructurii către instituțiile care vor opera în vamă. Ulterior, Consiliul Județean Maramureș va preda oficial podul și toate clădirile către instituțiile statului, care vor asigura funcționarea punctului de frontieră.
Date esențiale ale proiectului:
• Valoare: aproximativ 50 milioane euro
• Lungime pod: 264 metri
• Structură: 2 poduri (dus-întors)
• Durată de viață: 100 de ani
• Deschidere centrală: 100 metri
• Suprafață totală: aproximativ 1 km
Impactul investiției:
• nou punct de frontieră România–Ucraina
• dezvoltare economică regională
• crearea de locuri de muncă
• conexiune directă cu rețeaua europeană de transport
Consiliul Județean Maramureș continuă să implementeze proiecte strategice care dezvoltă județul și conectează comunitățile.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
















