Consilierii județeni au aprobat acordarea de burse sociale pentru elevii din învățământul special de stat din Maramureș pentru anul școlar 2020 – 2021.
Aleșii județeni și-au dat girul pentru stabilirea numărului, dar și a cuantumului burselor școlare de ajutor social, la ultima ședință ordinară care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute. De aceste burse vor beneficia 615 elevi.
Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: ”Am aprobat acordarea unui număr de 615 burse şcolare de ajutor social, în cuantum de 100 lei, aferente anului şcolar 2020 – 2021. Mă bucur că anul acesta am reușit să acordăm aceste burse elevilor din învățământul special de stat din județul Maramureș, având în vedere că anul trecut nu s-au acordat acești bani elevilor care au mare nevoie de ei.”