Arheologii au anunţat ieri că au adus la lumină un vast oraş faraonic ce a rămas nedescoperit secole la rând, în apropiere de unele dintre cele mai cunoscute monumente ale Egiptului, informează Reuters, preluat de Agerpres.
Oraşul a fost construit cu mai mult de 3.400 de ani în urmă în perioada opulentei domnii a lui Amenhotep al III-lea, unul dintre cei mai influenţi faraoni egipteni, a declarat arheologul egiptean care supraveghează săpăturile, Zahi Hawass. Echipa a început să caute un templu mortuar lângă Luxor în luna septembrie, însă în câteva săptămâni a descoperit în toate direcţiile formaţiuni din cărămizi de lut, a spus Hawass, citat într-un comunicat.
Arheologii au dezgropat oraşul bine conservat, ai cărui pereţi erau aproape intacţi şi în ale cărui camere au fost găsite unelte din viaţa de zi cu zi, împreună cu inele, amulete în formă de scarabeu, vase de ceramică colorate şi cărămizi de lut purtând sigiliile cartuşului regal al lui Amenhotep.
”Străzile oraşului sunt flancate de case… zidurile unora dintre ele au o înălţime de până la trei metri”, a spus Hawass.
Situl în care sunt realizate săpăturile este situat pe malul vestic al Nilului, vizavi de Luxor, în apropiere de Coloşii lui Memnon, templul Medinet Habu şi Ramesseum, sau templul funerar al lui Ramses al II-lea, nu departe de Valea Regilor.
”Aceasta este o descoperire foarte importantă”, a declarat pentru Reuters Peter Lacovara, director al organizaţiei Ancient Egyptian Heritage and Archaeology Fund cu sediul în Statele Unite.
Starea sitului şi cantitatea de obiecte din viaţa de zi găsite aminteşte, după părerea sa, de un alt complex antic celebru.
”Este un fel de Pompei egiptean antic şi demonstrează necesitatea deosebit de importantă de a conserva această zonă ca parc arheologic”, a spus Lacovara, care a lucrat în zona sitului palatului Malkata (Malqata) timp de peste 20 de ani, însă nu a fost implicat în aceste excavaţii.
Situl conţine un număr semnificativ de cuptoare şi vetre pentru producerea sticlei şi a faianţei, precum şi rămăşiţe de la mii de statui, a declarat Betsy Bryan, specialistă în domnia lui Amenhotep al III-lea. Potrivit lui Bryan, descoperirea acestor ”centre de producţie oferă detalii despre ceea ce erau în stare să facă egiptenii sub un mare şi bogat conducător precum Amenhotep al III-lea”.
”Aceasta va oferi cunoştinţe pentru mulţi ani de acum înainte”, a adăugat ea.
Oraşul se extinde spre vest, către satul muncitoresc antic Deir el-Medina, a spus Hawass. Conform izvoarelor istorice, aici se aflau trei dintre palatele lui Amenhotep al III-lea şi centrul administrativ şi industrial al imperiului, se precizează în comunicatul lui Hawass.