O nouă specie de pterozaur, descoperită pe Insula Skye din Scoţia - Ziarul de Maramures

Breaking News

O nouă specie de pterozaur, descoperită pe Insula Skye din Scoţia

Darwinopterus modularis

Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă specie de pterozaur pe Insula Skye din Scoţia, relatează DPA/PA Media și Agerpres.

Numită Ceoptera evansae, reptila înaripată a trăit în urmă cu 168-166 milioane de ani, în perioada Jurasicului mijlociu. Paleontologii au observat rămăşiţele fosilizate în 2006, în timpul unei expediţii în zona sitului Elgol, pe coasta sud-vestică a insulei. De atunci, echipa a petrecut mai mulţi ani pregătind specimenul şi efectuând scanări ale oaselor, unele dintre acestea fiind înglobate în rocă.

În pofida faptului că scheletul este incomplet – rămânând doar unele părţi din umeri, aripi, membre şi coloana vertebrală – cercetătorii au afirmat că acesta oferă informaţii esenţiale cu privire la istoria evoluţiei şi diversităţii pterozaurilor.

Oamenii de ştiinţă au declarat că noua specie aparţine unui grup de pterozauri cunoscut sub numele de Darwinoptera, din care multe fosile au fost găsite în China.

Descoperirea, publicată în Journal Of Vertebrate Paleontology, sugerează că Darwinoptera ar fi fost un grup mult mai divers decât se credea anterior, cu o existenţă care s-a întins pe mai bine de 25 de milioane de ani. DETALII AICI

Foto-wikipedia

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!