În perioada 06-07 mai a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul manifestărilor religioase organizate cu prilejul Sărbătorii „Izvorul Tămăduirii”, al doilea Hram al Mănăstirii „Sfânta Ana” din Rohia, transmite Jandarmeria Maramureș.
Mr. Radu Vasile, purtător de cuvânt Jandarmeria Maramureș: ”Recomandăm cetăţenilor să manifeste răbdare şi să adopte un comportament civilizat, aşa cum este normal la asemenea activităţi. Participanţii sunt rugaţi de asemenea, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate de către forţele de ordine prezente pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică, să păstreze distanțarea fizică şi să poarte masca de protecție. Totodată, sfătuim credincioşii să acorde atenţie bunurilor şi obiectelor personale, să asigure autoturismele parcate şi să nu lase la vedere obiecte ce ar putea atrage atenţia persoanelor rău intenţionate şi nu în ultimul rând, să acorde o grijă deosebită copiilor deoarece aceştia se pot rătăci cu uşurinţă în mulţime.”
Potrivit sursei citate, în cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la 112.