Guvernul Cîţu a avut la dipoziţie 100 de zile de la aprobarea, pe data de 10 februarie 2021, în Parlamentului European, a Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență (PNNR).
Politrucii lui Cîţu, încolţiţi de liderii USR-Plus și UDMR, nu au fost în stare să finalizeze documentul vital pentru ca România să se poată dezvolta cu sprijinul banilor europeni. Fondurile trebuie să ajungă la firmele românești care creează locuri de muncă și produc plus valoare, la fermierii români și la comunitățile locale, nicidecum la companiile de consultanţă conduse de “băieţii deştepţi” sau blocaţi în proiecte fantasmagorice în comunităţi conduse de baroni penelisti sau useristi.
Partidul Social Democrat a solicitat deja eliminarea «criteriului politic din ordonanța de urgență care reglementează Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru a avea un mecanism de implementare transparent. Am studiat atent variantele de plan propuse de “specialiştii” lui Câţu, cele care au fost deja respinse de două ori de către Comisia Europeană şi am rămas profund dezamăgit de superficialitatea cu care au fost prezentate aceste propuneri. Am lecturat un document fără viziune europeană, o hârtie practic fără valoare.
Mecanismul de redresare și reziliență este structurat în jurul a șase axe principale: tranziția verde; transformarea digitală; coeziunea economică, productivitatea și competitivitatea; coeziunea socială și teritorială; reziliența sanitară, economică, socială și instituțională; politicile pentru generația următoare. Planul lui Cîţu prezintă piste de biciclete în comunităţi unde nu este canalizare şi record la reţeaua de gaze naturale, o utopie care a fost gândită de baroni liberali pentru a “sifona” nişte fonduri.
În perioada în care am coordonat portofoliul Economiei, am aprofundat problemele comunităţilor locale şi cunosc nevoile pe care acestea le au. Planul lui Câţu nu ţine cont de aceste nevoi reale, ţine cont doar de interesele politice. PSD are propuneri concrete la acest plan, reforme, garanții că România chiar va putea atrage acești bani şi care respectă întru totul cerințele Comisiei Europene.
Deputat de Maramureș PSD Gheorghe Șimon