Țigările de contrabandă nu au scăpat de mirosul ascuțit pe care-l are câinele polițist CEY. Astfel că, întreaga marfă a fost confiscată.
Șoferul microbuzului, în vârstă de 23 de ani, s-a prezentat marţi, 3 august a.c., în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară.
Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmației: ”În baza analizei de risc, echipa de control însoţită de câinele poliţist CEY, specializat pe detectarea produselor din tutun, a efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, după bancheta din spate a microbuzului, cantitatea de 1.500 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.”
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 2.250 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 de lei.