Permis de conducere fals descoperit la intrarea în țară - Ziarul de Maramures

Permis de conducere fals descoperit la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene.

Duminică, 11 decembrie a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 25 de ani. Acesta conducea un autoturism, marca Skoda Octavia, înmatriculat în Cehia. La controlul de frontieră i-a fost solicitat și permisul de conducere, iar tânărul a prezentat un permis eliberat de către autoritățile din Ucraina. În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat faptul că documentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!