56 de telegondole au fost puse în mișcare astăzi, 16 noiembrie. Specialiștii fac verificări pentru ca toată instalația să fie pregătită pentru începutul lunii decembrie 2021 când va fi inaugurată, a relatat pentru Ziarul de Maramureș, primarul localității Ion Sorin Timiș.
Telegondolele vor putea transporta 1.800 de turiști pe oră, iar traseul se poate parcurge în maximum 7 minute. De precizat ar fi faptul că prima telegondolă a fost pusă în mișcare vineri, 1 octombrie.
Vă reamintim faptul că, în vârful pârtiei se va construi Observatorul Astronomic, terasa belvedere, un restaurant, precum și un refugiu montan și un refugiu SALVAMONT, toate acestea putând fi realizate în baza unui proiect derulat prin fonduri europene. Valoarea acestuia se ridică la 2,5 milioane de euro.
Pârtia Olimpică Borșa este cel mai mare proiect turistic implementat în Maramureș. Proiectul este inițiat de primarul localității, Ion Sorin Timiș.