PNL PSD AUR PSD
Primarul Cătălin Cherecheș a demisionat din Consiliul Director al ADI Deșeuri Maramureș - Ziarul de Maramures

Primarul Cătălin Cherecheș a demisionat din Consiliul Director al ADI Deșeuri Maramureș

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare și-a dat astăzi, 23 decembrie, demisia din calitatea de membru al Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere (ADIGID) Maramureș.

PNL

Potrivit demisiei, Cătălin Cherecheș a luat această hotărâre din următoarele considerente:

PSD

-Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș nu reprezintă scopul care a stat la baza asocierii cu celelalte Unități administrativ teritoriale și cu Consiliul Județean, respectiv, acela de organizare și gestionare în comun a serviciului de salubrizare a localităților și managementul deșeurilor, având în vederea intrpducerea unor operațiuni și tarife care nu respectă master planul privind gestionarea deșeurilor;

-Faptul că în municipiul Baia Mare nu s-au realizat investițiile impuse prin asociere și contractul de delegare încheiat de catre ADIGID Maramureș cu operatorul economic, în numele Municipiului Baia Mare;

-Tolerarea nerespectării prevederilor contractului de delegare de către operator fără transmiterea unei somații de reziliere a contractului de delegare, pentru neprestarea activităților.

În document, Cătălin Cherecheș a mai precizat că va propune Consiliului Local al Municipiului Baia Mare retragerea din ADI Deșeuri Maramureș și acționarea în instanță a Consiliului Județean pentru recuperarea prejudiciului creat prin majorarea fără bază legală a tarifelor de transport, sortare, depozitare și pentru afectarea mediului înconjurător de pe raza teritorială a municipiului Baia Mare prin acceptarea depozitărilor nelegale a deșeurilor menajere de către societatea prestatoare a serviciului de salubrizare menajeră.

Pe înțelesul tuturor

Pe înțelesul tuturor, majorarea fără bază legală a tarifelor de transport, sortare, depozitare înseamnă creșterea de la 112 lei la 418 lei/tona/deseuri menajere plus 65 de lei/tona/deseuri menajere.

Surse apropiate au precizat pentru ziarul nostru faptul că majorarea de la 112 la 418 lei (aprox) s-a făcut fără licitație publică, iar taxa de 65 de lei nu se regăsește în Anexa 4 a contractului, ci doar în Anexa 3, Anexa 4 fiind cea care ar fi trecut de votul consilierilor județeni și pe care inclusiv ADI Deșeuri Maramureș o consideră ca fiind nelegală. Asociația în mai multe rânduri ar fi propus conducerii Drusal să transmită facturile defalcat pe taxe însă aceștia ar fi refuzat. Mai mult, pentru ca aceste facturi să poată intra în plată, ar fi necesitat avizul ADI Deșeuri Maramureș așa cum s-a făcut până la un moment dat însă Asociația a refuzat.

În urma unei convorbiri telefonice avute cu Romeo Dobocan, în cursul săptămânii curente, acesta a precizat că va da avizul pentru plata facturilor însă acest aviz ar trebui dat de CJ Maramureș, care este parte în contract.

În consecință, Primăria Municipiului Baia Mare nu dorește să achite facturi care ridică anumite semne de întrebare cu privire la legalitatea acestora. Ceea ce s-a achitat până acum au fost facturi avizate și conforme cu legea.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!