12 persoane fără adăpost au fost găsite de polițiștii locali și angajații DAS pe străzile din municipiul Baia Mare. Dintre acestea, șapte au refuzat să meargă la Adăpostul de Noapte. Unul din ei a fost găsit cu o stare de sănătate precară.
În cursul serii de ieri, polițiștii locali au solicitat sprijin de la SMURD deoarece un om al străzii a fost găsit, în zona Liceului Sportiv, într-o stare de sănătate precară datorită frigului. Acesta a primit îngrijiri medicale.
De precizat ar fi faptul că verificările au fost efectuate în mai multe zone din oraș, respectiv: zona Gara, RFN, Liceul de Artă, Piața Libertății, Hortensiei, Unirii-magazinul central, Victor Babeș-Universitate, Piața Izvoarele etc. Cele șapte persoane care au refuzat să meargă la adăpost au primit câte un ceai cald și un sandvici.
Vă reamintim faptul că, datorită temperaturilor foarte scăzute, echipe mixte, formate din polițiști locali și angajați ai Direcției de Asistență Socială Baia Mare efectuează o serie de verificări pe raza orașului pentru identificarea persoanelor fără adăpost. Echipele le fac propunerea să meargă la adăpost, pentru a fi feriți de frig. Cei care refuză primesc un ceai cald și un sandvici.
Polițiștii locali și angajații DAS Baia Mare monitorizează situația acestora în zilele cu temperaturi scăzute.