Consiliul Județean (CJ) Maramureș a semnat un acord de parteneriat cu Universitatea “Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Studii Europene, anunță administrația județeană.
Astfel, 12 studenți maramureșeni vor avea posibilitatea ca pe perioada vacanței de vară să își efectueze stadiul de practică în cadrul compartimentelor de specialitate aflate în subordinea instituției județene maramureșene.
Studenții vor lua contact cu activitatea administrației publice județene, vor fi informați cu privire la stadiile implementării proiectelor aflate în derulare, dar și cu pașii necesari pentru atragerea de fonduri europene sau din alte surse atât de necesare pentru dezvoltarea județului.
Potrivit CJ Maramureș, stagiile vor cuprinde între 56 și 90 de ore de practică. La final, tinerii vor fi familiarizați cu administrația publică județeană, cunoștințele lor fiind evaluate de specialiști. Acordul este valabil pe perioada anilor universitari 2021 – 2026.