PNL PSD AUR PSD
JO 2022: Schiorul elveţian Beat Feuz a câştigat medalia de aur în proba masculină de coborâre la schi alpin - Ziarul de Maramures

JO 2022: Schiorul elveţian Beat Feuz a câştigat medalia de aur în proba masculină de coborâre la schi alpin

Schiorul elveţian Beat Feuz (34 ani) a câştigat medalia de aur în proba masculină de coborâre din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă 2022, desfăşurată luni la Yanqing (China), scrie Agerpres.

PNL

Feuz a fost înregistrat cu timpul de 1 min 42 sec 69/100, reuşind să-l devanseze cu 10 sutimi de secundă pe francezul John Clarey, ocupantul locului secund, care a devenit, la 41 de ani, cel mai vârstnic medaliat olimpic din istorie la schi alpin. Medalia de bronz a revenit austriacului Matthias Mayer, care a încheiat concursul la 16/100 de învingător.

PSD

Pentru Beat Feuz, acesta este cel mai important titlu din cariera sa, după ce în urmă cu patru ani, la PyeongChang, a cucerit argintul la slalom super-uriaş şi bronzul la coborâre. În palmaresul său figurează, de asemenea, un titlu de campion mondial obţinut în 2017 la St Moritz (Elveţia), în proba de coborâre, în care a cucerit şi ultimele patru Globuri de Cristal din Cupa Mondială.

Francezul John Clarey a doborât cu această ocazie precedentul record de longevitate pentru un medaliat olimpic, deţinut de americanul Bode Miller, care avea 36 de ani când a câştigat medalia de bronz la slalom super-uriaş, la JO 2014.

Norvegianul Alexander Aamodt Kilde, marele favorit al concursul olimpic de coborâre de la Yanqing, s-a clasat pe locul al cincilea, la 51/100 de noul campion olimpic.

Clasamentul final al probei masculine de coborâre:

1. Beat Feuz (Elveţia) 1:42.69
2. Johan Clarey (Franţa) 1:42.79
3. Matthias Mayer (Austria) 1:42.85
4. James Crawford (Canada) 1:42.92
5. Aleksander Aamodt Kilde (Norvegia) 1:43.20
6. Dominik Paris (Italia) 1:43.21
7. Marco Odermatt (Elveţia) 1:43.40
….

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!