Polițiștii l-au reținut pe agresor pentru 24 de ore și tot ce a făcut parcă a fost desprins dintr-o peliculă de film. După ce a oprit curentul într-o pensiune și a provocat distrugeri restaurantului nu a mai avut niciun alt scop decât să se facă nevăzut.
Din păcate agresorul a acroșat cu autoturismul pe unul din vecinii pensiunii care a ieșit afară ca să vadă ce se întâmplă. Chiar și așa, bărbatul tot a încercat să părăsească locul faptei însă o șoferiță curajoasă a încercat să-l oprească, mașina acestei fiind lovită.
Poliția Maramureș: ”Ieri, 28 februarie, polițiștii din Tăuții Măgherăuș, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat din oraș. În fapt, în data de 26 februarie, la ora 23.51, polițiștii au intervenit la un scandal produs pe raza localității Cicârlău. În urma verificărilor, s-a constatat că, un bărbat de 30 de ani, s-a deplasat cu un autoturism la o pensiune unde a intrat, a decuplat siguranțele tabloului electric din holul incintei și a lovit ușa de la intrare în imobil cu pumnii, după care a ieșit în curte, s-a deplasat în fața unui restaurant, unde a distrus mai multe bunuri. Administratorul firmei, un bărbat de 33 de ani, a fost amenințat de bărbatul din parcare. Un alt bărbat de 55 de ani, auzind zgomote, a ieșit din locuința de domiciliu aflată în apropiere, a fost acroșat de autoturismul la volanul căruia s-a urcat bărbatul de 30 de ani. Victima de 55 de ani a suferit vătămări corporale fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul și-a continuat deplasarea cu scopul de a părăsi locul faptei, moment în care a fost interceptat de către o femeie de 30 de ani, care se afla la volanul unui autoturism cu care a încercat să-l împiedice pe bărbat să părăsească zona. În acel moment autoturismele au intrat în coliziune, ulterior bărbatul părăsind locul comiterii faptelor.”
Față de agresor polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Bărbatul a fost introdus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.