PNL PSD AUR PSD
Gheorghe Șimon, deputat PSD: ”În PNL nu există consens în ceea ce privește reducerea CAS” - Ziarul de Maramures

Gheorghe Șimon, deputat PSD: ”În PNL nu există consens în ceea ce privește reducerea CAS”

Reducerea contribuției către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate de la 25 la 20 de procente ar putea să aducă o creștere a salariilor angajaților din România și chiar a pensionarilor, dar această măsură trebuie să treacă prin Parlament pentru a fi aplicată.

PNL

„În PNL nu există consens în ceea ce privește reducerea CAS. Liberalii și-ar dori să aplice această măsură populistă, dar nu știu cum să facă acest lucru. PNL are în prezent premierul și jumătate din Guvern, totuși, a optat să promoveze proiectul de reducere al CAS pe cale parlamentară, deși calea guvernamentală ar fi fost nu doar mai rapidă, ci și cea firească. Nici premierul, nici alți reprezentanți PNL din guvern nu s-au pronunțat cu privire la această măsură”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

PSD

PSD salută faptul că PNL împărtășește acum viziunea social-democrată creșterea veniturilor populației, după ce timp de 2 ani a blocat aplicarea Legii pensiilor, Legii salarizării și creșterea alocațiilor. Propunerea lor însă este insuficientă și nu garantează creșterea salariilor în privat. Este nevoie de o un plan mai amplu pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor

„Nu există nicio garanție că angajatorii vor transfera în buzunarul salariaților această reducere de taxe. Este deci o măsură costisitoare pentru că reduce 20% din Bugetul pensiilor, dar nu garantează creșterea salariaților pentru cei din privat. Pentru a crește salariile din privat trebuie luate măsuri țintite pentru cei cu venituri mici, fie prin deduceri, cum a propus PSD, fie prin alte instrumente, cum ar fi majorarea salariului minim, în funcție de evoluția salariului mediu”, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!