Suntem veniți din neantul gândirii comuniste. Indoctrinați de ciocănarii ajunși politicieni și miniștri, am supraviețuit buimaci în era socialistă, controlați de statul totalitar și mediocritățile sale. Dacă despre socialism putem afirma că a evoluat în România, de la modelul stalinist al anilor ‘50 la dictatura muncitorească a anilor ‘70 și mai apoi la minirevoluția intelectuală a anilor ’80, liberalismul de după 1990 se caracterizează printr-o luptă acerbă pentru putere.

Dacă ar fi să caracterizăm evoluția liberalismului în cei peste 30 de ani de la reînființarea lui, putem afirma cu tărie ca a fost o perioadă de sciziuni și reunificări, distructive pentru imaginea mișcării liberale din România. Revenit în țară pentru a reînființa Partidul Național Liberal, Radu Câmpeanu a fost eliminat după doar trei ani plătind polița pentru două greșeli majore, ieșirea din Convenția Democrată în 1992 și guvernarea comună cu neocomuniștii grupați în FSN-ul iliescian, un prim incest condus prin Theodor Stolojan.

A urmat un episod urât în justiție până la sentința care a dat câștig de cauză grupării conduse de Mircea Ionescu Quintus, mișcarea liberală fărămițându-se în PNL, Partidul Naţional Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), Partidul Liberal 93 (PL ’93), Partidul Naţional Liberal (PNL-CD), Uniunea Liberală „Brătianu” (ULB), PNL-Câmpeanu și altele, pentru ca în anul 2007, din PNL să se desprindă PLD/PDL.
Crin Antonescu, cronologic al șaselea preşedinte PNL, un personaj politic vulnerabil și șantajabil, menționa într-un discurs mirobolant cinico-ludic că… ” România e formată din oameni de caracter şi prostituaţi politici”, fără a menționa din care categorie făcea parte.

O viziune confirmată astăzi când în plină criză politică, economică și pandemică, partidul speranțelor nationale și-a pus din nou poalele în cap, generând un nou scandal creat de ”viniturile” anarhiste din interior. Spuneam acum șase luni că nu este normal ca un partid istoric să-și antameze conducerea prin derogare, în vreme ce oameni cu 20-25 de ani vechime, competenți și loiali, sunt ținuți la periferia partidului, marginalizați și minimalizați de traseiștii, oportuniștii, frituriștii și demagogii politici invadatori, indivizi care au canibalizat și talibanizat partidul liberal.

Cui folosește actuala situație politică? Evident că social-democraților din PSD, nepoți flămânzi ai tătucului matusalemic care a înființat socialismului cu față umană. Vor profita, dacă vor ști cum să o facă, și hipsterii urbani ai partidului criticilor de profesie, posibil și membrii mișcării neolegionare a(i)uriste, dacă se debarasează de lestul mitocan vocal și atitudinile rusofile.

O rocadă între ”tânărul” liberal Cîțu, venit în 2016 și nou venitul Ciucă, membru de partid din octombrie 2020, nu rezolvă problema imaginii și credibilității Partidului Național Liberal. Asta pentru că o nouă derogare va fi expresia labilității interne a unui partid care nu și-a crescut liderii proprii, nu-și promovează valorile interne, apelând la sondajele social media pentru a-și numi prezidențiabilii.

Nu-mi doresc îngroparea liberalismului pe afetul de tun al istoriei, căci fără echilibrul unei drepte echilibrate și responsabile, România va fi guvernată alternativ de extremismul de stânga și cel de dreapta, situație care ne va afecta parcursul și credibilitatea internațională, confirmându-ne statutul de colonie europeană și depozit pentru vechiturile NATO.

Sper ca într-un moment de luciditate necesară, marele partid liberal să caute în cufărul cu resurse umane, scoțând la lumină un lider autentic liberal, fără condicuța antonesciană sau vipușca roșie la izmene. Măcar în al doisprezecelea ceas!

Într-o situaţie disperată, numai curajul şi inteligenţa te mai pot ajuta. (Jean Piaget)