Portughezul Antonio Felix da Costa (DS Techeetah), plecat din pole position, a câştigat duminică al doilea ePrix de la New York, a 12-a etapă a Campionatului Mondial de Formula E, rezervat monoposturilor sută la sută electrice.
Da Costa a fost urmat la 929/1000 de belgianul Stoffel Vandoorne (Mercedes EQ) şi la 3 sec 524/1000 de neozeelandezul Mitch Evans (Jaguar), informează AFP și Agerpres.
Da Costa, campionul din 2020, a plecat de pe prima poziţie a circuitului amenajat temporar în Brooklyn, după o penalizare severă a neozeelandezului Nick Cassidy (Envision), câştigătorul cursei de sâmbătă, pentru o încălcare a regulamentului privind bateriile.
În clasamentul Campionatului Mondial, lider este Stoffel Vandoorne, cu 155 de puncte, urmat de elveţianul Edoardo Mortara, 144 puncte, şi Mitch Evans, 139 puncte.