Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a transmis un mesaj guvernatorului general al Canadei prin care îşi exprimă compasiunea după impactul devastator al uraganului Fiona, care a provocat pagube imense în estul Canadei şi moartea a două persoane, relatează miercuri dpa și Agerpres.
În primul său mesaj de condoleanţe emis în calitate de rege, Charles a afirmat că el şi regina consoartă „au vrut să transmită profunda lor compasiune” pentru cei afectaţi de dezastrul natural.
Trupe canadiene au fost trimise pentru a oferi ajutor după ce uraganul Fiona a lovit sâmbătă provinciile de pe coasta atlantică a Canadei, distrugând case, luând acoperişuri şi doborând copaci, în timp ce aproximativ 320.000 de persoane din cinci provincii au rămas fără curent.
„Eu şi soţia mea am fost extrem de îngrijoraţi să auzim de pagubele imense cauzate de furtuna Fiona şi am vrut să trimitem profunda noastră compasiune locuitorilor de pe coasta atlantică a Canadei ale căror vieţi, mijloace de trai şi proprietăţi au fost atât de grav afectate de acest dezastru natural”, a scris regele Charles al III-lea.
„Am vrea, de asemenea, să transmitem aprecierea noastră profundă faţă de echipele de salvare, armată şi membrii comunităţii care fac atât de mult pentru a-i sprijini pe alţii în această perioada extrem de dificilă. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către voi în timp ce lucraţi pentru a reconstrui”, a mai spus el.