Cele peste o sută de noi geoglife descoperite în perimetrul şi în apropierea platoului Nazca din Peru ar putea scoate la lumină informaţii inedite despre misterioasele desene precolumbiene care au intrigat oamenii de ştiinţă şi vizitatorii timp de decenii, informează Reuters și Agerpres.
După doi ani de prospectare a terenului cu ajutorul fotografiei aeriene şi a dronelor, cercetători peruani şi japonezi de la Universitatea Yamagata au raportat la începutul acestei luni descoperirea a 168 de noi desene în perimetrul sitului inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi situat pe coasta pacifică a Peru.
Geoglifele, desene gigantice săpate în deşertul sud-american, au o vechime de peste 2.000 de ani şi reprezintă fiinţe omeneşti, pisici, şerpi, balene ucigaşe, păsări şi camelide native – cum ar fi lamele, guanaco şi alpaca.
Jorge Olano, arheolog-şef al programului de cercetare a Liniilor Nazca, a spus că noile desene au o lungime medie cuprinsă între doi şi şase metri. Utilitatea geoglifelor de la Nazca, care pot fi văzute doar din aer, rămâne în continuare un mister.
Desenele descoperite luna aceasta însă, au dimensiuni mai mici şi pot fi văzute de la sol, a precizat pentru Reuters Masato Sakai, profesor în cadrul Universităţii Yamagata, conducătorul studiului. Desenele, vestigii simbolice ale bogatei istorii a Peru, se află la o distanţă de trei ore cu maşina de capitala Lima.
Cercetătorii au descoperit deja 190 de desene în această zonă începând cu anul 2004. Vastitatea terenului pe care îl acoperă a complicat însă eforturile în ceea ce priveşte studiul şi conservarea sitului.
Universitatea Yamagata a precizat că cercetarea va fi folosită în studii realizate pe baza inteligenţiei artificiale în scopul conservarea geoglifelor.
Studii realizate de universitate în colaborare cu guvernul Peru au ajutat la delimitarea şi protejarea zonei, în pericol din cauza dezvoltării urbane şi economice.
”Unele geoglife sunt în pericol de a fi distruse din cauza extinderii recente a atelierelor legate de minerit din parcul arheologic”, a spus Sakai.