Polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați ieri de către un bărbat de 59 de ani, cu privire la faptul că i-a fost furată o autoutilitară care se afla parcată în spatele unui imobil din municipiu.
Victima a văzut cu ochii săi, cum autoutilitara s-a îndepărtat de locul unde a lăsat-o parcată, pe direcția străzii Unirii din oraș. La un moment dat, conducătorul auto a abandonat autoutilitara, iar de la volan a coborât un tânăr care a fugit printre blocuri.
”Din autoutilitară nu au fost sustrase bunuri sau valori și nu a suferit avarii. În urma verificărilor, polițiștii Biroului de Investigații Criminale împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 20 de ani din Baia Mare”, a precizat astăzi, 1 februarie, Poliția Maramureș.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Foto-arhiva