Nu există nație fără hoți și nici guvernanți fără de păcate. Istoria omenirii ne-a dovedit că o țară fără valori morale este ca un deșert fără apă. Ne întâlnim zilnic cu ”descurcăreții” vremurilor noi, indivizi care s-au cățărat în ierarhia socială prostituându-se asemenea podăreselor din cartierul Crucea de Piatră, zonă de referință a României interbelice.
Dar sunt câteva ”păcate” greu de înțeles și imposibil de iertat, în afara crimelor împotriva umanității, paricidului sau fratricidului biblic. Devalizarea banului public este o practică postdecembristă iar modalitățile de realizare sunt multiple. Legislația este permisivă, incompletă, interpretabilă și ceea ce este mai grav, nu se aplică. Justiția noastră este o acritură aproape de menopauză sau andropauză, sastisită și plină de suficiență dar mai sătulă să mai miroase ciorapii nespălați ai găinarilor de duzină. Procurorii sunt prieteni cu avocații, breslașii din barouri cu judecătorii, ultimii fiind cel mai sus pe lanțul trofic fie că prestrează la Dragomirești sau București. Așa se poate ca procesele penale, chiar și cele de flagrant, durează cât facultatea de medicină și rezidențiatul la un loc, asta dacă nu intervine între timp prescrierea faptei.
Așa se poate să fim țara cu cei mai mulți politicieni și oameni din administrație corupți din toată Europa, hoardă de scelerați formată din urmașii urmașilor socialismului multilateral dezvoltat care preiau din mers ”afacerile” părinților și unchilor, singurii cu intrare la noii bancheri sau cu dolari la teșcherea în anii 90, oligarhi romani care au privatizat prin MEBO tot ce se putea utiliza și nu doar vinde la fier vechi. E țara în care autostrăzile le fac străinii pe bani mulți, 11 km pe an, calea ferată este sub nivelul Căii Ferate a Pacificului din America anilor 1860, podurile se repară sau inlocuiesc într-un deceniu, autogările au rol de bordel public iar spațiile verzi sunt antamate jderilor urbani producători de imobile și popcorn în valută forte.
Ultimul scuipat în față, ca patriot local și cetățean responsabil, l-am primit cu ocazia scandalului cazării ucrainienilor, un capitol din manualul ”descurcărelii” naționale, carte de referință a românilor capitaliști nativi. Cum a fost posibil să furi statului 2 milioane de euro pe lună, ca locuitori ai Petrovei? Nemeși sau iobagi, cu complicitatea autorităților pretins speriate de mafia locală, 17 intreprinzători locali au depus acte și primit, luni de zile, bani europeni și guvernamentali pentru cazarea a sute de ucrainieni care au trecut prin comună cu dronele.
După binemeritata celebritate de trei zile, timp în care petrovenii și prin extensie maramureșenii am fost admirați de sudiștii încuiați la minte, blagosloviți de moldovenii vrednici dar înceți la faptă și amenințați/suduiți de secuii supărați că nu au primit dezlegare de cazare de la Budapesta, se pune câteva întrebări firești. Dată fiind dimensiunea fenomenului transhumanței ucrainienilor pravoslavnici, ar fi oportună verificarea tuturor cazărilor ucrainienilor de pe teritoriul României? Vorbim de cei de după februarie 2022, nu de oligarhii lor ajunși în Cipru, America de Sus sau Marea Britanie. Ce instituție are bonitatea morală necesară pentru a face verificările astfel încât să nu aflăm jumătăți de adevar, realitatea cosmetizată sau aburi în neant? Poate DLAF sau o comisie a UE interesată de ce s-a ales de banii comunitari!
Sincer, eu nu cred ca doar vameșii sigheteni sunt corupți, deși 150 euro pt datele unui transfug sunt mărunțiș pentru piață, cu siguranță că în București, Constanța, Suceava, Iași, Brașov sau Sibiu tarifele sunt mai mari iar deverul asemenea, raportat la foamea și pretențiile mult mai mari ale faunei complice și responsabile de tăcerea instituțională.
Cu siguranță nu se va face nimic, doamna comisar șef von der Leyen e dusă la Beijing, Codruța noastră nu va da cu mucii în fasolea autohtonă, Rareș Bogdan are voucher la un beauty saloon de pe Rue d’Aerchot, chiar lângă parlamentul european o locație unde au în meniu și opțiunea ”happy end”. A mai rămas senatoarea 3%, matrioșka pro Putin cu măsura F, singura capabilă să se isterizeze public pe bani puțini… sau pro bono publico!
”Trăim o epocă a paradoxurilor, în care hoţii sunt cinstiţi, iar cei cinstiţi sunt trataţi ca nişte hoţi.” (Ion Cristofor)
