PNL PSD AUR PSD
Guvernul american sesizează o curte de apel pentru a garanta accesul la pilula pentru avort - Ziarul de Maramures

Guvernul american sesizează o curte de apel pentru a garanta accesul la pilula pentru avort

Guvernul american a cerut luni unei curţi federale de apel să garanteze accesul la pilula pentru avort în Statele Unite, atâta timp cât lupta legală privind autorizarea acesteia continuă, relatează AFP și Agerpres.

PNL

„Decizia extraordinară şi fără precedent” a unui tribunal federal situat în Texas, care a suspendat această autorizaţie, trebuie „să fie blocată în aşteptarea examinării pe fond” a dosarului, a scris administraţia preşedintelui democrat Joe Biden în recursul său.

PSD

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a estimat în 2000 că mifepristonul (RU 486) este „sigur şi eficient” pentru întreruperea sarcinii şi a autorizat comercializarea acestuia, a amintit guvernul. De atunci, mai mult de 5 milioane de americane l-au folosit şi, atunci când este luat conform instrucţiunilor, „efectele secundare grave sunt extrem de rare”, a pledat guvernul american. Tribunalul de primă instanţă a decis să priveze pacienţii „pe baza propriei evaluări greşite a riscurilor”, a scris el.

În noiembrie, o coaliţie de de medici şi organizaţii anti-avort a intentat un proces împotriva FDA pentru a contesta autorizaţia de introducere pe piaţă a mifepristonului. Strategic, ei au depus recursul la Amarillo, statul Texas, unde singurul judecător federal, Matthew Kacsmaryk, este cunoscut pentru opiniile sale ultraconservatoare.

Vineri, acest magistrat le-a dat dreptate: estimând, în pofida consensului ştiinţific, că mifepristonul prezintă riscuri pentru sănătatea femeilor, el i-a suspendat autorizaţia pentru întreg teritoriul american, în aşteptarea examinării fondului cauzei.

Anticipând decizia sa, o coaliţie de state democrate a sesizat justiţia la sfârşitul lui februarie pentru a încerca să păstreze această pilulă care, combinată cu misoprostol, reprezintă astăzi 53% din avorturile din Statele Unite.

La o oră după decizia judecătorului Kacsmaryk, unul dintre colegii săi, judecătorul Thomas Rice, numit de Barack Obama şi aflat în statul Washington, a estimat că mifepristonul este „sigur şi eficient” şi a interzis FDA să-şi retragă autorizaţia în cele 17 state la originea recursului.

Luni, guvernul federal a trimis „o cerere de clarificare” acestui judecător cu privire la modul în care urmează să-şi aplice decizia, dacă hotărârea judecătorului Kacsmaryk este autorizată să intre în vigoare.

Foto: wsws.org

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!