PNL PSD AUR PSD
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Oradea - Ziarul de Maramures

Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Oradea

Vineri, 5 mai, de la ora 17.30, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Oradea, din cadrul ultimei etape a Ligii Zimbrilor. Un meci în care Minaur pleacă drept mare favorită și la finalul căruia, dacă va obține victoria, va primi medaliile de argint. Biletele de intrare se pot procura de la sediul clubului până vineri, între orele 10.00-14.00 (10 lei), iar în ziua meciului și de la casa de biletele a sălii, între orele 16.00-18.00, transmite minaur.ro.

PNL

Minaur este pe locul al doilea și își dorește să încheie Liga Zimbrilor bucurându-se alături de suporteri. Aceștia vor mai avea un weekend frumos (sperăm noi tot cu medalie) în 13-14 aprilie, dată la care va avea loc turneul Final Four al Cupei României (semifinalele sunt Minaur – CSM București și CSU Suceava – CSM Constanța).

PSD

Lotul CS Minaur

Portari: 1. Răzvan Pop, 12. Anton Terekhov (20/1), 99. Barna Buzogany (25/4), 16. Cristian Sîncu (3/0)
Extremă stânga: 15. Milan Kotrc (22/76), 52. Lucas Sabou (6/6), 73 Daniel Bera (19/44)
Extrema dreapta: 2. Tudor Buguleț (13/9), 20. Artem Kozakevych (20/60), 21. Tomas Cip (13/12)
Inter stânga: 9. Stevan Vujovic (22/114), 10. Ovidiu Ardelean (3/4), 51. Viorel Fotache (25/12)
Inter dreapta: 44. Anderson Mollino da Silva (22/73), 97. Bogdan Mănescu (24/50), 22. Eduard Iordachi (4/2) – împrumutat la HC Buzău,
Centru: 14. Călin Căbuț (22/107), 35. Erik Pop (20/34), 43. Stefan Vujic (20/53), 77. Mihai Dobra (5/3)
Pivot: 3. Robert Nagy (24/59), 4. Gabriel Massuca Teca (18/2), 25. Nemanja Ratkovic (23/17), 26. Mihai Bușecan
Antrenor: Alexandru Sabou

Lotul CSM Oradea

Portari: 1. Adrian }enghea (3), 12. Robert Ene, 16. Radu Turturică (1)
Jucători de câmp: 3. Robert Gal (7), 5. Bogdan Munteanu (45), 7. Tomislav Radic (9), 8. Paul Oargă (30), 9. Mark Kovacs (54), 10. Adrian Szasz (20), 13. Emilian Turcu (78), 14. Marius Mlinarcsik, 26. Bogdan Bora (1), 17. Borivoje Djukic (133), 24. Răzvan Radu, 25. Oleksandr Starchenko (19), 44. Florin Breban, 55. Ionuț Băban, 70. Valentin Ivancenco (108), 71. Ciprian Aungurenci (64), 77. Ionuț Huțanu, 90. Alexandru Fărcaș (45), 98. Viorel Boșca (78), 99. Sebastian Sfîrlea (4)
Antrenori: George Tăutu, Cosmin Liberț

Etapa a 26-a (ultima)

CSM Bacău – SCM Politehnica Timișoara (vineri, 5 mai, 16.00). Arbitri: Ninel Costache (București) – Adrian Vasile (Ploiești). Observator: G. Antonescu (Pitești)
Potaissa Turda – Dinamo București (vineri, 5 mai, ora 17.00). Arbitri: Alin Gherman – Adrian Moldovan (Baia Mare). Observator: I. Șerbu (București)
CS Minaur Baia Mare – CSM Oradea (vineri, 5 mai, ora 17.30). Arbitri: Marian Drăghici – Ionuț Drăguț (Adjud – Vrancea). Observator: Ion Aldica (Bistrița)
CSM Constanța – CSM Odorheiu Secuiesc (vineri, ora 17.30, Pro Arena). Arbitri: Ciprian Popa (Galați) – Ionuț Velișcă (Buzău). Observator: V. Călina (Pitești)
CSM București – Steaua București (sâmbătă, 6 mai, 17.30, Pro Arena). Arbitri: Adrian Manafu (București) – Dan Pavel (Buzău). Observator: M. Barcan (Craiova)
CSM Vaslui – CSM Focșani (sâmbătă, 5 mai, ora 17.30). Arbitri: Claudiu Belean (Târgu Mureș) – Ștefan Hendrea (Baia Mare). Observator: V. Sighicea (Râmnicu Vâlcea)
CSU Suceava – HC Buzău (sâmbătă, 6 mai, ora 17.30). Arbitri: Gabriel Badiu – Ioan Barbu (Cluj-Napoca). Observator: R. Cojocaru (Brașov)

Clasament

Dinamo București – 75p (938-712) – 25
Minaur Baia Mare – 58p (744-679) – 25
CSM Constanța – 57p (770-666) – 25
Steaua București – 49p (761-699) – 25
CSM Focșani – 44p (689-695) – 25
CSM București – 43p (702-690) – 25
Potaissa Turda – 42p (717-710) – 25
CSU Suceava – 27p (751-757) – 25
CSM Vaslui – 27p (702-740) – 25
ACS HC Buzău – 27p (694-744) – 25
CSM Bacău – 27p (700-757) – 25
Poli Timișoara – 23p (707-766) – 25
CSM Od. Secuiesc – 5p (705-837) – 25
CSM Oradea – 4p (700-828) – 25

Topul marcatorilor (minimum 90 de goluri)

Marius Sadoveac (Timișoara) – 172
Răzvan Gavriloaia (Suceava) – 161
Nikola Crnoglavac (CSM Focșani) – 160
Borivoje Djukic (CSM Oradea) – 133
Tudor Botea (CSM București) – 132
Florin Acatrinei (CSM Vaslui) – 123
Valentino Ravnic (Constanța) – 121
Mike Brasseleur (Constanța) – 118
Sergio Barros (HC Buzău) – 116
Stevan Vujovic (CS Minaur) – 114
Filip Marijanac (Timișoara) – 109
Valentin Ivancenco (CSM Oradea) – 108
Călin Căbuț (CS Minaur) – 107
Vitali Komogorov (Constanța) – 104
Daniel Stanciu (Suceava) – 103
Szabolcs Putnoky (CSM Odorhei) – 100
Cristian Ghiță (Potaissa) – 100
Gabriel Bujor (CSM Bacău) – 98
Sajad Esteki (CSM Bacău) – 98
Krsto Milosevic (Steaua) – 95
Zamfior Dumitrana (HC Buzău) – 94
Nicușor Negru (Dinamo) – 94
Gabriel Cumpănici (CSM Vaslui) – 93
Andrii Akimenko (Dinamo) – 93
Oleksii Ganchev (CSM Bacău) – 93
Alexandru Csepreghi (CSM București) – 90

Foto: CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!