Un bloc de locuințe ANL cu 14 apartamente va fi construit în orașul Borșa. Este o premieră pentru UAT deoarece imobilul va fi primul de acest fel respectiv, va fi construit de la zero de autoritatea publică locală.
Apartamentele vor fi compartimentate cu câte 3 camere, respectiv 2 camere. Imobilul va fi prevăzut și cu garsoniere.
Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa: ”Proiectul a primit deja undă verde, specialiștii de la București au inspectat zilele trecute terenul unde se va ridica noua construcție și, având în vedere că totul este în regulă, vom semna în cel mai scurt timp procesul verbal de predare către ANL al terenului. Este o premieră în Borșa pentru că acesta este primul bloc de locuințe din oraș construit de la zero de către Autoritatea Publică Locală de la Revoluție încoace. Vom asigura astfel locuințe pentru medicii și profesorii care ajung la noi în oraș, asigurând astfel cele mai bune condiții pentru actul medical și actul educațional din Borșa.”